STAND-UP FOR ART!
Pe data de 3 septembrie 2020, membrii clubului de voluntariat Interact Bistrița-Nosa vor organiza un eveniment numit “Stand-UP for ART”. Evenimentul se va desfașura în două etape, ambele având aceeași temă, cea a dezvoltării culturale din orașul nostru, atât în rândul adolescențiilor cât și a adulților.
Prima etapă, denumită „Catch a Smile”, va avea loc de la ora 19:00 și se va încheia în jurul orei 20:30. Acest eveniment cuprinde mai multe acte. Vor avea loc momente artistice ale trupei de dans sportiv Floris, ale trupei de teatru ART și cu stand-up comedy vor veni Paul Szabo & George Mesaros.
A doua etapă, „A slice of movie”, va începe la ora 21:00, iar în cadrul ei vor fi prezentate scurtmetraje, ale proiectul districtual “We like to movie” organizat de Interact Baia Mare.
Prețul biletului la ambele etape este de 15 lei, iar la una singură este de 10 lei.
Interactienii Bistrița-Nosa vă așteaptă în număr cât mai mare la eveniment!
Citiţi şi:
- Spitalul 9 la Bistriţa
- Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a ajuns în Cosmos, vine la Bistriţa
- Bibliotecă școlară inaugurată la Viile Tecii de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” în parteneriat cu Clubul Rotary Bistrița-Nosa și Interact Bistrița-Nosa
- Acţiune de ecologizare la Tiha Bârgăului, cu echipa de robotică a CNLR, Interact Bistriţa-Nosa. Cristian Niculae: Deşeurile nu au ce căuta în natură, le ridicăm de la poarta casei!
- Clubul Rotary Bistrita Nosa la început de an rotarian. Sabina Ioja, preşedintele clubului în anul 2019-2020!
Adaugă comentariu nou