Stelian Dolha (PNL): PDL a fentat referendumul, dar nu pot fenta şi parlamentarele

Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Stelian Dolha, susţine că democrat-liberalii au „fentat” participarea la referendum şi expunerea în faţa electoratului, dar nu vor mai putea face acelaşi lucru la alegerile parlamentare din decembrie.
„Dacă la referendum reprezentanţii Partidului Democrat Liberalau boicotat, au fentat, urmează alegerile parlamentare la care reprezentanţii PDL nu mai pot să boicoteze. Reprezentanţii PDL trebuie să intre în această luptă

În opinia sa, revenirea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni este „o ruşine pentru lumea democratică”. „Cred că numai în regimurile dictatoriale un preşedinte rămâne în funcţie sau revine pe o funcţie deşi poporul pentru care este preşedinte nu-l mai doreşte, poporul pentru care este preşedinte a votat masiv împotriva lui. Sura puterii lui Traian Băsescu nu mai este votul popular, ci instituţiile pe care le coordonează”, a concluzionat liberalul bistriţean.

Comentarii

02/09/12 11:22
tipu

Legea trebuie respectata intr-o democratie tov.Dolha.Nu au votat 50%+1 referendumul(provocat ilegal)este invalid !De ce o tineti pe a voastra fara nici un temei legal ? O sa ramaneti surprinsi de ceea ce va asteapta la parlamentare mai ales in Ardeal si doar va dati si d-voastra ardelean nu ?Si cu toate acestea opinia pe care o aveti concorda mai mult cu sudul tarii dar dreptul la opinie e garantat si va este respectat.In rest asa cum zicea un liberal autentic,astia de acum nu sunt liberali ci niste mutanti " si avea mare dreptate !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5