Stelian Dolha: Protecția Consumatorilor a amendat 3 magazine Lidl, din Bistrița-Năsăud, cu 70.000 lei

În cursul lunii august 2022, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC)Bistrița-Năsăud a realizat controale la 3 magazineale lanțului de supermarketuri aparținând operatorului economic Lidl Discount de pe raza județului, pentru a verifica respectarea legislației în vigoare în aceste unități.
Comisarii bistrițeni au aplicat celor 3 magazine, pentru neregulile constatate, în timpul controlului, amenzi contravenționale în valoare totală de 70 000 de lei și au oprit definitiv de la comercializare produsele alimentare neconforme.

Abaterile de la prevederile legii, întâlnite de comisari, au fost:
- comercializarea unor produse expirate
- comercializarea unor produse cu ambalaj deteriorat, depreciate calitativ, cu modificări organoleptice
- nerespectarea regimului promoțiilor, respectiv comercializarea unor produse aflate la promoție fără a fi afișată perioada promoțională și fără mențiunea ”în limita stocului disponibil”
- lipsa, de la raft, a prețului de vânzare, pentru unele dintre produse
- comercializarea unor fructe și legume la care nu erau corelate informațiile privind țara de proveniență sau depreciate calitativ.

”Consumatorul trebuie respectat indiferent de cât de mari sunt fluxurile de clienți ori volumul de muncă dintr-un magazin. Nu există justificare atunci când sunt lăsate pe rafturi produse deteriorate și /sau expirate, fructe și legume care arată jalnic, indiferent că acest lucru se întâmplă seara sau la finalulprogramului magazinului.

Respect înseamnă să-i oferi consumatorului care te plătește și-ti asigură prosperitatea afacerii produse proaspete, sigure, cu informații clare și ușor de înțeles, fără probleme de ambalare, indiferent de oră sau zi” - Stelian Dolha, comisar șef adjunct CJPC Bistrița-Năsăud.

Stelian Dolha
Comisar șef adjunct
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5