Stelian Dolha vrea două tururi de scrutin la alegerile locale şi maximum 400 parlamentari
Preşedintele PNL BN, deputatul Stelian Dolha, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că primarii şi preşedinţii de consilii judeţene ar trebui aleşi aşa cum este ales şi preşedintele României, şi anume în două tururi de scrutin, pentru a avea reprezentativitate.
"Trebuie să vorbim şi de alegerile locale. Un lucru pe care l-am mai propus şi de care chiar cred că trebuie să ţinem cont: dacă tot vorbim de reprezentativitate, atunci va trebui să ne alegem primarii şi preşedinţii de consilii judeţene în două tururi de scrutin. Pentru că trebuie să existe o simetrie: dacă preşedintele este ales aşa şi a fost ales aşa (...), trebuie să coborâm mai jos, la alegerile locale, şi să avem această reprezentativitate clară şi, practic, să facem dreptate", a spus Dolha, citat de Agerpres.
Liderul judeţean al PNL consideră, de asemenea, că ar trebui ca Parlamentul să aibă maximum 400 de reprezentanţi - 300 deputaţi şi 100 senatori, iar alegerea acestora să fie făcută fie mergând pe o variantă mixtă, de vot uninominal şi vot pe listă, fie doar pe liste întocmite de formaţiunile politice.
Citiţi şi:
- Deputatul PNL Stelian Dolha vrea primari aleşi în două tururi
- Stelian Dolha: Reduta Bistrița se putea cuceri, dacă aveam două tururi de scrutin
- Ionuţ Simionca: Fac apel la forțele anti-PSD să strângă semnături pentru alegerea primarului în două tururi de scrutin
- Deputatul PMP Ionuț Simionca: Un colac de salvare politică pentru baronii locali ai PSD
- Stelian Dolha: PSD își dorește primari aleși de asistații sociali. Cei trei parlamentari PSD, un recital jalnic
Adaugă comentariu nou