Studenti români la Bruxelles
În perioada 10-12 noiembrie, un grup de studenţi a reusit să obţină pentru 22 de studenţi ai Facultăţii de Istorie şi Filosofie,din cadrul Universităţii Babeş Bolyai Cluj-Napoca, secţia Studii de Securitate participarea gratuită la vizitarea Parlamentului European, a sediului Nato şi a Comisiei Europene.
Tinerii au avut-o drept coordonator pe europarlamentarul Monica Macovei, iar întreaga deplasare a fost finanţată din fondurile europene acordate europarlamentarului român în vederea demarării unor astfel de proiecte.
Studenţii au avut oportunitatea de a aplica practic şi aprofunda informaţiile despre Uniunea Europeană dobandite în facultate prin analiză, observaţie şi discuţii libere cu europarlamentarul Monica Macovei, cu Sorin Dumitru Ducaru, Ambasadorul României la Nato, precum şi cu directorul departamentului de PR al Comisiei Europene. Temele abordate au fost specializate pe studiile de securitate şi pe procesul decizional al UE.
Întorşi cu amintiri, experienţă şi multe momente frumoase, studenţii vă încurajează să aplicaţi pentru asemenea vizite, precizând că sunt forme şi oportunităţi de implicare civică, de educaţie non-formală şi de familiarizare cu ceea ce înseamnă instituţiile europene.
Laura Ştefana Ordog
Citiţi şi:
- Proiect european în implementare
- Monica Macovei, după înfrângere: Nu am în vedere o funcţie în conducere
- Adrian Severin şi Ioan Mircea Paşcu, în turneu electoral pe Valea Bârgăului
- Şedinţă cu scântei: Udrea, Macovei, Anastase şi Boc au votat pentru menţinerea conducerii interimare a PDL
- Monica Macovei lansează, vineri, la Bistriţa, candidaţii M10
Adaugă comentariu nou