Sub acoperire

Cred că e o expresie care nu va putea lipsi dintr-un viitor tratat de istorie contemporană a societății românești.
Dacă, în timpul postbelic fărădelegea, crima, abuzul, incompetența, teroarea, escrocheria s-au exercitat „sub acoperirea” învățăturii marxist-leniniste, a „idealurilor” societății socialiste multilateral dezvoltate (îmi vine să pun între ghilimele foarte multe cuvinte care… acoperă falsul, contrafacerea), astăzi „beneficiem” de sloganuri precum: statul de drept, democrație, libertate, avocatul poporului, DNA, CSM; cum tot între ghilimele depreciative pot fi puse și Parlament, guvern, justiție, președinție etc.
Ce este, de fapt, în zilele acestea DNA? Un organism acoperit al unei terori paranoice, iar – cum tot se vehiculează ideea că stalinismul trimite mai nou câte o duhoare spre această instituție – de ce n-am putea-o considera pe faimoasa „Codruță” drept o nepoată a Anei Pauker?
În prelungirea acestei „acoperiri” a se observa cum se cultivă (parșiv) confuzia în înțelegerea câtorva cuvinte (deci, vocabule care… acoperă instituții, profesii, responsabilități): justiție, magistrat, procuror, judecător, avocat, instanță, penal.
Omul de rând zice: „Ce mi-e ștampila Primăriei, ce mi-e coada vacii?”
Distincți sunt câțiva miniștri: cel al justiției (prin vocea sa de om parcă abia salvat de la strangulare), ministrul agriculturii (împătimit iubitor de oaie) sau cel al învățământului (prin gafele în utilizarea limbii lu mumă-sa din Maramureș).
„Acoperirea” SRI-ului e, cumva, „cinstită”: O dovedește constant că e cuscra Securității de altădată.
Omul de rând e, oarecum, blazat; căci știe asta încă din decembrie 1989.
E o zicere de pe vremea vechilor romani, pe care nu o scriu în latinește (ca să nu fiu cârâit „că mă dau mare” – ah! ghilimelele vieții noastre diurne…), ci o adaptez pre limba d-lui Pop:
Domnilor (vorba vine… „domni”), până când veți abuza de răbdarea acestui popor?!!
Să vedem în ce măsură vi se potrivește strigătul lui Eminescu (știți cumva la ce echipă de fotbal a jucat?) de acum 135 de ani (ar fi trăit o tristețe în plus să știe că este contemporanul nostru):
„Prea v-ați arătat arama, sfâșiind această țară, / Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară, / Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei, / Ca să nu se-arate-odată ce sunteți – niște (…)”
Ultimul cuvânt l-am omis, deoarece prea vizibil rimează cu „obicei”.