Surpriză pentru Ionuţ Zăvoianu, copilul diagnosticat cu cancer. S-a ţinut de cuvânt
Totul a început în luna octombrie 2013 pe terenul de fotbal al școlii din Mărișelu.
Portar fiind, Ionuț a fost lovit accidental de un coleg în zona gâtului. Acesta a fost momentul care a declanșat dureri groaznice de încheieturi și spate, care i-au alertat familia și l-au dus în fața medicilor din Bistrița și mai apoi a celor din Târgu Mureș.
Inițial i s-a spus că sufera de reumatism și artrită, a început tratamentul însă durerile nu au cedat.
Ionuț a început să piarda din greutate și nu s-a mai putut mișca. Un ecograf abdominal a arătat modificări în organism și urme de metastază. Tot atunci s-a vazut și tumora.
După primul control la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca băiețelul a primit diagnosticul ganglioneuroblastom abdominal cu leziuni osoase. Din februarie 2014, Ionuț a început chimioterapia, iar durerile au început să dispară.
Apoi a mers împreună cu mama sa la un spital din Turcia.
"La Spitalul Memorial Şişli, din Istanbul, m-am bucurat să văd că Ionuț Zăvoianu se simte mai bine și că e voios și luptător.L-am vizitat pe Ionuț, care este un copil excepțional, înțelept, cuminte și înțelegător. Am vorbit despre multe lucruri împreună și am aflat că Ionuț este un mic gospodar, un iubitor de animale, la fel ca și mine. Mi-a spus că îi plac, mai ales, oile „breze”, caprele și câinii, și că, împreună cu fratele său, Cosmin, are câteva animale. Am stabilit să ne întâlnim din nou atunci când va veni acasă, să vină să viziteze ferma familiei mele și să mergem împreună să mai vizitam încă un crescător de oi din județ, despre care știe Ionuț „că are de vânzare ceva breze frumoase”. La sfârșitul întâlnirii, acest copil bun nu a uitat să ne mulțumescă pentru toate lucrurile deosebite și toate gândurile bune nouă, tuturor celor care îi suntem alături" spunea deputatul Ionuţ Simionca, săptămâna trecută.
Şi deputatul s-a ţinut de cuvânt, azi făcându-i o surpriză copilului.
"Mă bucur că Ionuţ Zăvoianu se simte mai bine şi că ne-am revăzut, de această dată acasă, la o săptămână după ce l-am vizitat la Spitalul Memorial Şişli din Istanbul. Aşa cum am promis, am vizitat împreună o fermă, iar prietenul meu a avut prilejul să vadă cum merge treaba cu creşterea animalelor. Fiindcă lui Ionuţ îi plac oile “breze”, nu a plecat acasă singur, ci cu un nou animal, de care a promis să aibă grijă mult timp de acum înainte, ca un adevărat bărbat" spune Ionut Simionca. Felicitări, domnul deputat !
Conturile în care puteți dona în continuare:
Zăvoianu Victoria Maria (Euro)
RO84CECEBN01B2EURO536948
Zăvoianu Ioan (RON)
RO86CECEC001946328125511
Citiţi şi:
- Un deputat bistriţean, la Istanbul, alături de Ionuț Zăvoianu. Vezi cum se simte tânărul diagnosticat cu cancer
- CSM Bistrița este alături de familia lui Teodor Ionut Zăvoianu, un băiețel de doar 13 ani, a cărei viață atârnă de un fir de ață
- Băiatul bolnav de cancer pentru care s-a solidarizat întreg judeţul, a trecut în rândul îngerilor
- Surpriză de Crăciun pentru Ionuț Zăvoianu, baiețelul care se luptă cu cancerul
- Au început Zilele Prundu Bîrgăului. Delegaţiile de la Regele Brazilor, primite oficial la Primărie
Adaugă comentariu nou