Suspect reţinut în cazul morţii copilului de la Rodna

Poliţiştii au identificat un suspect în cazul copilului găsit decedat în localitatea Rodna, anunţă subinspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţiei Bistriţa-Năsăud. Nicolae T., în vârstă de 31 ani, din Rodna, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei în cursul zilei cu propunere de arestare preventivă.

„Acesta este suspectat că în noaptea de 31.12.2011/01.01.2012, în jurul orei 02.30, în urma unui conflict verbal, a aplicat mai multe lovituri băiatului după care l-a abandonat în stare de inconştienţă lângă calea ferată, unde a fost găsit decedat”, precizează subinspectorul Antonela Gorgan. Bărbatul este acum cercetat pentru comiterea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte. Cercetările în acest dosar sunt continuate de către Inspectoratul de Poliţie Transporturi Cluj - Biroul de Investigaţii Criminale, cu sprijinul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5