Tânăr de 20 de ani din Ilva Mare, fără permis și cu numere false, depistat în flagrant delict
Lun, 01/13/2025 - 11:58
La data de 10 ianuarie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au oprit pentru control un autoturism care se deplasa prin Măgura Ilvei. La volan a fost identificat un tânăr de 20 de ani din Ilva Mare. Verificările polițiștilor cu privire la șofer au indicat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, verificările cu privire la autoturismul condus au indicat faptul că acesta are aplicate numere de înmatriculare provizorie false, acestea aparținând în fapt altui autoturism, fiind expirate de la începutul anului 2024.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi în cadrul unui dosar penal, urmând documentarea faptelor, anunță IPJ BN.
Citiţi şi:
- Fără permis şi cu numere false, cu maşina prin Reteag
- Autovehicul cu numere false, depistat în trafic de polițiști, la Teaca
- Băut şi fără permis, un bărbat din Lunca Ilvei conducea un autoturism radiat din Italia, cu numere false de Germania!
- Dosar penal pentru un şofer din Căianu Mare ce a condus sub influenţa alcolului o maşină cu numere de înmatriculare false
- Tânăr din Prundu Bârgăului, fără permis, pozitiv la cannabis, la volanul unei mașini cu numere false!

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
De ani buni, poetul și traducătorul Valeriu Stancu este prezent la Bistrița, la cele două mari...
Comentarii
Pop V. -
Vin, 09:31
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
Pop V. -
Vin, 09:29
Păcat că marele poet nu e recunoscut în România natalâă și străinii îl apreciază mai mut. Maestrul...
un cetatean -
Joi, 16:28
Pai tocmai asta a vrut mereu PSD, nu intamplator au blocat restructurarea bugetara, dar au votat ci...
Dorel de Bistrita -
Joi, 11:29
Precum in Cer, asa si pe Pamant ... frate Robytza ! Si Dvs ati facut la fel... ! Bine ar fi ca...
Bravo! -
Mie, 16:58
Te pricepi și la învățământ? Bravo! Câțiva bistrițeni credeau că ai competențe doar la avioane.
Aniversări
Este o dată importantă în calendarul domnului doctor Claudiu Moldovan, medic de familie al comunității din Lechinta, care își aniversează ziua de...
Este o zi specială pentru chef Elena Rus din Tiha Bârgăului!
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Călin Motogna, preot paroh la Figa.























Adaugă comentariu nou