Tânăr din Bistriţa, reținut de polițiști, bănuit de comiterea mai multor furturi
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției municipiului Bistrița au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de un tânăr de 22 de ani, din Bistrița, acesta fiind bănuit de comiterea mai multor furturi.
"În urma probatoriului administrat de către polițiști a reieșit faptul că din cursul lunii decembrie 2022 și până în prezent, tânărul de 22 de ani ar fi comis un număr de 7 furturi calificate, respectiv din incinta unei societăți comerciale, din două autoturisme cât și prin smulgere, de la 4 persoane, pe raza municipiului Bistrița. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive", se arată în comunicatul IPJ BN.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal cu privire la infracțiunile de furt calificat, de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale, pentru documentarea întregii activități infracționale.
Citiţi şi:
- Tânăr din Bistriţa, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni, reținut de polițiști
- Bănuit de comiterea a 22 de furturi din auto, un minor din Bistriţa a ajuns în arest
- Tânăr din Petriş, arestat preventiv, după ce a furat bunuri din 7 autoturisme
- Bănuit de comiterea a 17 furturi, un bistriţean a fost reținut de polițiști
- Percheziții la persoane bănuite de comiterea unor furturi! Spargere de peste 140.000 lei, la Cireşoaia
Adaugă comentariu nou