Tânăr din Budești, bănuit de furtul unor autoturisme, reținut de polițiști

La data de 5 decembrie a.c., în urma cercetărilor și probelor administrate în două cauze de furt sesizate, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 21 de ani, din Budești, bănuit de comiterea faptelor.

"Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în noaptea de 3/4 decembrie a.c., tânărul ar fi sustras un autoturism, parcat în apropierea unui imobil din Țagu, pe care l-ar fi condus pe raza localității, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu cap de pod, ulterior abandonând autovehiculul.

În aceeași noaptea, tânărul s-ar fi deplasat în localitatea Țăgșoru, unde ar fi sustras alt autoturism, parcat pe raza localității, pe care l-ar fi condus și avariat, fiind depistat ulterior de polițiști pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În prezent, tânărul bănuit de comiterea faptelor se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi, 6 decembrie, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, în vederea arestării preventive", a transmis IPJ BN.

Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere fără permis, de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința, în vederea documentării cauzei sub toate aspectele.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5