Tânăr din Năsăud, reţinut după ce a smuls un lanţ de aur de la gâtul altui bărbat

  În urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, poliţiştii bistriţeni au identificat un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din Năsăud, bănuit de săvârşirea unei tâlhării. Faţă de acesta a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud cu propunere de arestare preventivă.

    „În fapt, în noaptea de 20/21 august a.c., un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Zagra,  în timp ce se deplasa pe o stradă situată în oraşul Năsăud, ar fi fost deposedat prin smulgere, de către tânărul năsăudean, de un lanţ din aur pe care îl purta la gât.    Prejudiciul cauzat, în valoare de 2.100 de lei, a fost recuperat în totalitate, bunul sustras fiind restituit persoanei vătămate”, se arată în comunicatul Inspectoraului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

    Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a tânărului năsăudean. 

             RECOMANDĂRI PENTRU PREVENIREA TÂLHĂRIILOR

F   Când vă deplasaţi prin zone aglomerate sau necirculate, nu vă expuneţi la vedere bijuteriile, telefonul mobil sau alte bunuri de valoare şi manifestaţi atenţie sporită asupra poşetelor, genţilor şi portmoneelor;

F   Nu vă lăudaţi persoanelor cunoscute întâmplător cu valorile pe care le aveţi asupra dumneavoastră sau la domiciliu;

F   Când vorbiţi la telefonul mobil pe stradă, manifestaţi atenţie la persoanele din jurul dumneavoastră şi observaţi-le reacţia;

F   Dacă se încearcă smulgerea bunurilor personale, acţionaţi prompt şi alertaţi persoanele din imediata apropiere;

F   Opuneţi rezistenţă numai dacă integritatea dumneavoastră fizică nu este pusă în pericol. În caz contrar, renunţaţi la obiectele pretinse de agresor şi anunţaţi imediat Poliţia la 112;

F   Evitaţi să vă deplasaţi după lăsarea întunericului sau la ore târzii pe alei neiluminate, izolate şi necirculate, parcuri, pasaje subterane, parcări izolate, locuri din apropierea barurilor etc. iar dacă deplasarea este absolut necesară, apelaţi la serviciile de taximetrie autorizate;

F   Dacă sunteţi în pericol, cereţi sprijinul persoanelor de pe stradă, intraţi în cel mai apropiat magazin sau sunaţi la uşa unei locuinţe cu ferestre luminate;

F   Dacă sunteţi sub influenţa alcoolului, rugaţi să vi se comande un taxi şi nu acceptaţi să fiţi însoţiţi de persoane necunoscute;

F   Luaţi atitudine faţă de manifestările antisociale şi nu protejaţi infractorii prin tăcere. Gândiţi-vă că următoarea victimă puteţi fi chiar dumneavoastră !

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5