Tânăr sucevean, depistat la volan sub influența drogurilor
În această dimineață, în jurul orei 02.00, în cadrul acțiunilor de monitorizare a traficului rutier, polițiștii din Bistrița au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Suceava și care rula cu viteză peste limita legală. Autoturismul a fost oprit pe Drumul Național 17, iar la volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani, din Ciocănești, județul Suceava. În autoturism au fost identificați încă trei pasageri cu vârste cuprinse între 18-26 de ani, toți din Suceava. În momentul în care i s-a solicitat să coboare pentru a fi testat, conducătorul auto a fugit, fiind prins și imobilizat de polițiști, în scurt timp.
A fost condus la sediul Poliției Municipiului Bistrița, unde a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanțelor Cocaină, Metamphetamină și Cannabis. Ulterior, i-au fost recoltatate probe biologice în vederea determinării cu exactitate a substanțelor consumate. De asemenea, a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea legislației rutiere, cuantumul sancțiunii fiind de 1305 lei.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Bistrița, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul savârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, informează IPJ BN.
Citiţi şi:
- Sub influenţa Cannabis, cu viteză la volan, prin Bistriţa
- Țigări de contrabandă, confiscate la Beclean! Cei doi soți și un sucevean, sub control judiciar
- Tineri din Năsăud şi Salva, depistaţi la volan sub influenţa substanţelor psihoactive
- Sucevean depistat de polițiști prin Viișoara, deși nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule
- Grupul Folcloric „Flori Dumitrene”, alături de artistul Călin Brăteanu și Taraful „Obcina” din Bucovina, spectacole de excepție la Ciocănești
Adaugă comentariu nou