Tânără depistată în trafic, după ce ar fi consumat cannabis! Amendă şi pentru nerespectarea interdicţiilor de deplasare pe timpul nopţii
Joi, 03/04/2021 - 12:54
În această dimineață, în jurul orei 01.00, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control o tânără de 27 de ani, din Covasna care conducea un autoturism pe strada Calea Moldovei din Bistrița.
Tânăra a fost testată cu aparatul DRUG TEST 5000, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța cannabis și a fost condusă la spital pentru a-i fi prelevate probe biologice, se arată în comunicatul IPJ BN.
Totodată, aceasta a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea restricțiilor privind circulația în intervalul 23.00-05.00, conform Legii 55/2020.
A fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă de Biroul Rutier sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe.
Citiţi şi:
- Dosar penal pentru un bărbat din Bistriţa, depistat la volan, după ce ar fi consumat cannabis!
- Tânăr din Josenii Bârgăului, depistat la volan, cu test pozitiv la Cannabis!
- Tânăr din Bistrița oprit în trafic, depistat cu cannabis la testarea cu DrugTest
- Tânăr din Chintelnic, depistat la volan după ce ar fi consumat cannabis
- Tânăr din Bistriţa, prins conducând după ce a consumat cannabis

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
La cunoașterea și înțelegerea realităților din ținutul năsăudean își aduce contribuția...
Comentarii
Alexa Palindru -
Mar, 01:28
O doamnă veritabilă, un manager excelent al instituției care alături de directorul
Atilla Antal,...
Torea Fodor -
Mar, 01:09
Am fost cu domnul inginer Mizgan colegă de muncă la Mecanică. Era un inginer excepțional, dar...
Doru Vălean -
Lun, 09:46
Bună ziua, Doamne ajută! Este interesant, însă, după părerea mea, ar fi de dorit să faceți...
Mormintele. La Bistrița -
Dum, 23:18
La Bistrița — sunt morminte,
Dar când cazi în gropi de viu,
Ești Hamlet, plângi oseminte,
N-ai...
Iuliu -
Sâm, 14:48
Motto:
„Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului...
Aniversări
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii şi împliniri, transmitem în ceas aniversar, doamnnei CARMEN FILIMON, inspector în cadrul Instituţiei...
În zi aniversară, permiteţi-ne preacucernice părinte FLAVIU DRUŢĂ, preot paroh la Şieu Odorhei, să vă dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea...
Cu ocazia zilei de naștere, îi adresăm domnului SORIN HOGNOGI, primar al comunei Spermezeu, sincere și cordiale felicitări și urări de bine.























Adaugă comentariu nou