Telefoane, tablete şi laptop-uri, în valoare de 30.000 lei, confiscate de poliţişti

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au acționat pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite din domeniul comerțului și prestărilor de servicii către populație, în contextul măsurilor dispuse pentru prevenirea răspândirii epidemiei cu virusul SARS CoV-2.

„Astfel, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au efectuat controale și verificări de specialitate la 27 de operatori economici, persoane fizice și juridice. Polițiștii au acționat pe raza municipiului Bistrița, a comunelor Livezile, Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Bistrița-Bârgăului, Dumitra, Salva, Nimigea, Chiuza, dar și pe raza comunelor Rebrișoara, Feldru, Maieru, Rodna, Șanț. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 22 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 40.000  lei și au confiscat produse electronice (telefoane, tablete, laptop-uri) în valoare de aproximativ 30.000 lei, produse care au fost oferite spre vânzare, deși nu aveau documente legale de proveniență”, informează Crina Sârb, purtător de cuvânt al IPJ BN.

Din totalul acestora,  17 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990, iar celelalte 5 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea restricțiilor prevăzute de Ordonanțele Militare.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5