Tenis de masă. Ioana Sângeorzan, de la Gloria, dublu medaliată la Naționalele de Tineret
Jucătoarea Gloriei 2018 Ioana Sîngeorzan și partenerul ei de la CSA Steaua Eduard Ionescu s-au impus în competiția de dublu mixt din cadrul Campionatului Național de Tineret. Cei doi au avut un parcurs fără greșeală la competiția găzduită de Sala de tenis de masă ”Gheorghe Bozga” din Bistrița. Ioana și Eduard au trecut în semifinală de principalii favoriți ai competiției Elena Zaharia - Darius Movileanu cu scorul de 3-2 după un meci extrem de disputat după care au învins în finală campionii europeni U21 Andrei Istrate - Camelia Mitrofan cu scorul de 3-1.
”Mă bucur mult că am reușit să câștig acest titlu alaturi de Edi. Am avut un parcurs bun și am reușit să ne completăm foarte bine.”, a declarat Ioana Sîngeorzan.
Al doilea podium al Ioanei Sîngeorzan a fost cucerit în proba de simplu a Campionatului National de Tineret. Ioana a avut un culoar greu și deși a jucat foarte bine pe parcursul întrecerii, a pierdut în semifinală cu Elena Zaharia, campioana europeană U21.
”Suntem mulțumiți de evoluția Ioanei. Deși ne-am fi dorit să câștige medalia de aur, acest bronz este la fel de valoros, dată fiind compania în care a jucat. Ne odihnim în această seara și mâine participăm la un nou turneu, ultimul găzduit în acest week-end de Bistrița - Top 16 senioare, unde sperăm să avem evoluții la fel de bune.”, a declarat antrenorul Mihaela Șteff.
Citiţi şi:
- Ioana Sîngeorzan, campioană națională de tineret la dublu mixt și vicecampioană la simplu și dublu
- Ioana Sîngeorzan, de la CS Gloria 2018 BN, vicecampioană europeană la tenis de masă!
- Tenis de masă. Bronz pentru Tania Plaian și Ioana Sîngeorzan în proba de dublu feminin!
- Tania Plăian și Ioana Sîngeorzan, medalii de bronz la dublu mixt, la Campionatele Balcanice de tenis de masă!
- Felicitări! 𝗜𝗢𝗔𝗡𝗔 𝗦𝗜𝗡𝗚𝗘𝗢𝗥𝗭𝗔𝗡, medalii de aur la dublu și dublu mixt!
Adaugă comentariu nou