Teo Vrăsmaş, 20 de ani de la trecerea în veşnicie

În 17 aprilie 2018 se împlinesc două decenii de la trecerea în veșnicie a profesorului TEO VRĂSMAȘ, poet, cercetător și important animator cultural al județului, căruia dorim să-i reîmprospătăm memoria, pentru cei care l-au cunoscut și apreciat, rugându-ne ca bunul Dumnezeu să-l aibă în pază iar sufletul său blând să se odihnească în pace.

Date biobibliografice

Născut la 4 noiembrie 1931 la Prundu Bârgăului, judetul Bistriţa - Năsăud, poetul Teo Vrăsmaş s-a înălţat, prematur, la cele veşnice, în 17 aprilie 1998, la Sângeorz – Băi. A fost fiul mai mare al lui Nicolae şi Floarea, născută Sucilea, iar bunicul său, dinspre tată, care a fost multă vreme primar al comunei Prundu Bârgăului, l-a ajutat şi a ţinut foarte mult ca să înveţe carte, astfel a urmat şcoala primară în comuna natală şi apoi Liceul „Al. Odobescu” la Bistriţa, după care s-a încadrat în învăţămînt, absolvind la fără frecvenţă Facultatea de Biologie - Geografie din cadrul Universităţii “Babeş - Bolyai” din Cluj, lucrând ca profesor, director de şcoli şi cămine culturale sau ca ghid turistic, la Sângeorz-Băi, desfăşurând în paralel intense activităţi culturale, de cercetare monografică şi scriind poezii, până la sfârşitul vieţii.

Încă de mic copil a fost un talent, luând premii la desen, alaturi de colegul său mai mare, Sandu Cristea, care a devenit ulterior un mare pictor şi grafician, la Cluj, sau executând portretul, în creion negru, al unei frumoase colege, care era sora viitorului poet Domiţian Cesăreanu, respectiv mătușa scriitoarei Ruxandra Cesăreanu, în liceul de la Bistriţa unde a început să scrie versuri, fiind remarcat de profesorul său de română, Teohar Mihadaş. Făcea acrostihuri şi epigrame la colegi şi era numit poetul clasei. A scris o revistă muzicală, care a fost prezentată împreună cu un grup de colegi talentaţi, din liceu. În perioada vacanţelor era nelipsit din echipa artistică a Căminului Cultural din Prundu Bârgăului, condusă pe atunci de inimosul profesor Albu Matei, care a trăit 100 de ani. Acesta îi incredinţa sarcini de prezentare a programelor artistice şi de recitator, domenii în care avea un deosebit talent.

Activând ca profesor, Teo Vrăsmaș a desfășurat o bogată activitate culturală, obținând realizări deosebite, dintre care amintim următoarele: înfiinţarea unor grupuri artistice şi vocale, cu repertoriu din folclorul local, sau din compoziţii şi texte proprii, în cadrul şcolilor din Tureac, Tiha Bârgăului (director de școală și cămin cultural), Susenii Bârgăului, Bistriţa Bârgăului, Cuşma, Prundu Bârgăului, Matei (director de școală), Parva (director de cămin cultural), Clubul elevilor din Sângeorz–Băi, sau ale fabricilor de lemn din Suseni şi Bistricioara, precum şi ale fabricii de hârtie din Prund, multe dintre aceste formaţii ajungând în concursuri pe alte scene, la Prund, Feldru, Năsăud, Sângeorz – Băi şi la Bistriţa, fiind premiate.

În lunga şi bogata sa activitate didactică, profesorul Teodor Vrăsmaş, a întocmit numeroase lucrări de specialitate, dintre care enumerăm: ’’Bazinul Ilvei’’ (lucrare de licenţă în geografie, Cluj, 1968); ’’Studiul geografic al oraşului Sângeorz-Băi” (lucrare pentru gradul I didactic, Cluj, 1980); ’’Contribuţii la cunoaşterea reliefului Văii Bârgăului’’ (Simp. Cult. al Văii Bârgăului, ed. XI, 1982); ”Monografia comunei Tiha Bârgăului” (1982); ”Plante rare ocrotite de lege pe teritoriul oraşului Sângeorz -Băi” (Bistriţa, 1985); „Dezvoltarea turismului în zona oraşului-staţiune Sângeorz-Băi” (Dej, 1986); „Propuneri de transformare a „Pădurii Borcutului” în grădină botanică sub patronajul Clubului elevilor Sângeorz-Băi” (1987); „Expediţii turistice cu elevii” (Bistriţa, 1988); ’’Determinator de minerale şi roci’’ (Sângeorz-Băi,1989); ’’Sângeorz-Băi şi împrejurimile-ghid turistic’’ (1980-1990); ”Ţara Bârgăului’’(monografie complexă, în trei volume, 1996-1999, realizată parțial în colaborare, al cărei manuscris, din păcate, s-a pierdut, unele capitole fiind preluate și publicate în Anuarul Bârgăuan).

Principala sa preocupare a fost poezia, dar a publicat, în timpul vieţii, doar în ziarele locale judeţene, cele mai importante poeme fiind pregătite în mai multe volume, din care unele au fost tipărite postum. Din creaţia originală, mai fac parte numeroase acrostihuri, epigrame, în manuscris, din care a publicat câteva, în „Cuiul lui Pepelea” din „Răsunetul”, nr.1554/1996 şi nr.1817/1997.

Între lucrările aflate în manuscris, sunt culegeri de folclor şi câteva volume de versuri, dintre care au mai fost publicate, în timpul vieții, următoarele poezii: „Numele meu” („Gazeta de Bârgău” nr.7/22.05.1982); „Fluviul unirii” („Răsunetul”, nr.987/06.11.1993); „Ţara mea” („Răsunetul” nr.1004/1.01.1993); „Candela de la Putna” („Răsunetul” nr.1694 /16.08.1996); „Ianuarie” („Răsunetul” nr. 1799/18.01.1997).

Prin grija prof Rafila Mureşan şi a fratelui poetului, au fost publicate, postum, două volume de versuri, întitulate “De dragoste şi dor” (2007) şi “Versuri rebele” (2008), în editura bistriţeană Karuna, precum şi o plachetă bilingvă, româno-franceză, “Nori dantelaţi – Nuages Denteles”, la Editura Eikon, Cluj – Napoca (2008), urmând ca restul poeziilor, aflate în manuscrise, să fie în curând publicate, într-o ediție integrală.

Redăm, în continuare câteva poezii, ale lui Teo Vrăsmaș, publicate postum.

CÂNTECUL PĂDURII

“Am căutat să pun pe note cântecul pădurii / Un cântec şi de jale şi de dor; / Să-l scriu pe coaja fagilor cu sucul murii / Cu pană de şoim călător / Ca pădurea să-l cânte mereu / Să-l freamăte din crengi şi cetini / Pentru ai codrului prieteni. / Izvorul m-a oprit şi m-a rugat: / - Dacă pui pe note cântecul pădurii fără hat / Ca să-l asculte chiar şi buruienile / Pune-l pe versurile tale / Şi susurul meu ca refren / Să-l cânte şi pădurea şi oamenii / Şi vremile. / Cântecul pădurii să cuprindă toate chemările / Şi oamenii să-l cânte pe toate cărările / Din gură, frunză ori din fluier / În el să-şi pună bunul gând / Şi jalea trăgănată-n şuier”. (1949).

SCRUM DE POEZIE

Cum colbul se ridică din tropotul de cal / Şi apa cum izbeşte în maluri val cu val / Aşa sunt eu pe lume, un val, un nor de praf / Doar numele-mi stă scris pe-o carte – paragraf / Şi orice-aş face-n mine e vaiet şi suspin / Dureri se nasc din umbra şi subjugat mă ţin / Ca pe-un uitat de soartă mă mistuie căinţa / Tristeţea mereu creşte, mai slabă mi-e credinţa / Mai izbitor în mine simt cum străbate moartea / Mai zbuciumată-i viaţa, mai crud destinul, soartea. / Şi-mi frâng în lacrimi dorul care de mult îl caut / Ca orbul care cântă spărturile de flaut. / Şi mă târăsc prin tină, prin glod şi prin noroi, / Mă-ncarc cu vorbe multe, de ce-i bun mă despoi, / Despic tirana viaţă cu slove pe hârtie / Urând-o, căutând-o în scrum de poezie. (1949).

TIMPULE
O, timpule, hai, fii cuminte / de ce mi-o iei mereu' nainte? / Şi tinzi spre depărtări de Soare / iar eu mereu doar spre... pahare! / O, timpule, hai, fii cuminte / de ce mi-o iei mereu' nainte? / să prinzi speranţe şi candoare / vinului roşu din pahare. / De ce nu stai, nu eşti cuminte / să-i laşi pe oameni înainte... / Să cânte, să se veselească, / nu mereu tot să muncească / şi la urmă timp tăhui / patru scânduri prinse-n cui / iar tu rămâi veşnic şi treci / pe lângă oameni şi-i petreci. / Hai, timpule, spune, să ştiu, / ai fost vreodată şi tu viu? / De ce n-ai suflet ca şi noi / ne-alungi în urmă ca pe oi?! / Spre bătrâneţe şi spre moarte / spre întunerecul de veci / pe noi ne laşi, tu te petreci / şi îţi ţii drumul mai departe! / De ce ? / (Parva, 1976).

NESOMN
Seara când mă culc, / cu noaptea mă-nfăşor, / dar nu pot dormi şi iarăşi mă scol / şi umblu năuc / şi-atâtea gânduri îmi dau ocol / într-un dans teribil în jurul fiinţei mele / şi dansez şi eu cu gândurile mele / pe drumuri astrale, de stele. / Şi toată noaptea hoinăresc / şi gândesc, şi gândesc, şi gândesc! / Hoinăresc prin lumea de vise / cu doruri aprinse / nescrise. / Hoinăresc prin lumea mea / pe care numai eu o pot vedea. / O lume a păcii, a liniştei, a iubirii, / în locul lumii acestea, a pieirii. / O lume care n-a mai fost, / nu este, / şi nu cred că va fi! / (Parva, 1977).

ADIO EXCURSII CU TEO CA GHID

Dorul de ducă-o patimă veche / Mă-nlănțuie iarăși gingaș și candid; / imi pun vesela floare la ureche / și plec din Sângeorz în excursii ca ghid. / Azi, în Moldova – colț de țară divină / Pe drumul spre Dorna – Câmpulung – Sucevița / Spre Voroneț - ,,capela sixtină"/

Spre Mărul de aur de la Moldovița. / Mâine, pe drumul ce duce în iureș / Spre tărg transilvan și cetate de dor / Cu datina veche de oraș de pe Mureș / Cu datina nouă-n galerii de Luxor. / Poimaine, pe drumul spre Cluj-Napoca / Spre orașul ce dăinuie-n mine ardent / Și poate oricând amintiri evoca / Crâmpeie din viața mea de student. / Și iarăși, o nouă excursie vine / În luna de vară a lui cuptor / Ghidului doar cu drumul îi stă bine / Deci, în Maramureș, în Țara de dor. / Dar, concediul s-a dus, iar toamna a venit / Adio excursii cu Teo ca ghid! / Sângeorz-Băi, septembrie, 1989

(Nicu Vrăsmaș)