Tiberiu Bâcâin, elevul de clasa a VI-a din Milaş, premiat la olimpiadele naţionale de matematică, informatică şi fizică!

Anul acesta nu a fost unul foarte bun pentru sistemul educaţional românesc, dar, cu toate acestea, au existat copii care s-au remarcat, care şi-au continuat parcursul şi care au transformat învăţământul online într-o oportunitate.

 „Pentru mine, şcoala online a fost un avantaj, deoarece fac naveta până la Teaca şi am avut 2 ore în plus în care am putut să mă pregătesc”, ne-a dezvăluit Tiberiu Bâcâin.

Tiberiu locuieşte cu familia la Milaş – probabil mulţi dintre copiii din judeţ nici nu ştiu pe unde e comuna aceasta – iar din clasa a IV-a, semestrul doi, a fost transferat la Liceul Teoretic „C.R. Vivu” Teaca. Se făcuse deja remarcat.

„Acest copil din clasa a III-a a venit la Centrul de Excelenţă, în fiecare duminică îl aducea mama. Mi-a fost recomandat de o colegă învăţătoare, Teodora Zăvoian,  alături de Dalia Chira şi Anamaria Baba, care l-au luat în grupa lor. Acest copil, din clasa a IV-a activează în Centrul Judeţean de Excelenţă la grupa de matematică, apoi informatică şi fizică. Aşa cum am prevăzut din discuţiile cuacest copil şi cu doamna prof. Carmen Cătinean, care se ocupă de grupele din clasa a VI-a, ne aşteptam să obţină premiul I şi Medalie de Aur la Olimpiada Naţională de Fizică”, ne-a declarat profesorul Constantin Rus, fost director al Centrului Judeţean de Excelenţă.

       Tiberiu a obţinut premiul 2 la Olimpiada Naţională Gazeta Matematică, cu al cincilea punctaj la nivel naţional. La matematică, pe lângă profesorul de la Teaca, se pregăteşte cu Iuliana Chilom şi Ioan Ioja, la Centrul de Excelenţă.

         Mai mult, a cucerit premiul 2 şi Medalie de argint la faza națională a Olimpiadei de Informatică - OSEPI 2021. „Profesorii de la Teaca m-au susţinut foarte mult. La informatică îi datorez totul profesorului Ciprian Mureşan, pentru că la clasă nu se face programare”, ne-a spus Tiberiu.

          Scrie şi povestiri SF, mai multe manuscrise au fost trimise la concursuri de profil din ţară. În timpul liber, Tiberiu citeşte şi se relaxează cu partidele de şah.

Când mai are timp de toate astea? Vine cu temele învăţate de la şcoală! E foarte atent la cursuri, astfel că acasă nu mai este nevoie să repete…

După ce va absolvi gimnaziu, Tiberiu Bâcâin îşi doreşte să urmeze cursurile liceale la Matematică-informatică, la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu, iar facultatea, de ce nu, în străinătate, dar „să aibă legăturaă cu matematica, în primul rând”.  Matematica e de drag!

Reţeta succesului, crede mama lui Tiberiu, prof. Adriana Bâcâin, este constanţa, faptul că învaţă zi de zi, astfel că nu apar lacune în materie. Matematica este materia de suflet, informatica şi fizica au venit ca bonus, pentru că sunt…logice. Tatăl, Emil Bâcâin, este medic veterinar, în prezent viceprimar al comunei Milaş. Tiberiu mai are un frăţior.

Pentru performanţele obţinute până acum îl felicităm şi îi dorim să-şi poată îndeplini visul pe măsura talentului şi muncii sale. 

Comentarii

09/06/21 18:36
mariana major

Felicitari copilului!
Felicitari profesorilor si parintilor!
Sa-l ajute Dumnezeu in tot ce isi propune si doreste.
Multa sanatate si fericire tuturor,inca odata Va felicit pe toti.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5