Tineri clujeni, cercetaţi pentru furt şi tentativă de tâlhărie
Doi adolescenţi din Cluj-Napoca sunt cercetaţi de poliţiştii bistriţeni pentru tentativă de tâlhărie şi furt calificat, unul dintre aceştia fiind şi „răcorit” în arestul IPJ BN pentru 24 ore.
Potrivit datelor furnizate de IPJ BN, cei doi tineri de 17 ani şi 15 ani au furat, marţi, două telefoane mobile aparţinând unor copii de 12 ani, fapta petrecându-se pe str. Intrarea Fagului din Bistriţa. Cele două telefoane mobile în valoare de 600 lei au fost vândute ulterior pe raza municipiului.
Joi dimineaţa, un echipaj de jandarmi l-a surprins în flagrant pe tânărul de 17 ani în timp ce încerca să-i smulgă prin violenţă lui M. Eugenia de 61 ani din Cugir un lănţişor de la gât, în timp ce se afla pe str. Bistricioarei.
„Faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore şi ulterior Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi municipiul Cluj-Napoca pentru o perioadă de 30 zile sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „tentativă la tâlhărie” şi „furt calificat”. Celălalt tânăr este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat””, explică inspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al Poliţiei bistriţene.
Adaugă comentariu nou