Tineri din toată ţara uniţi-vă!

La finele lunii aprilie, a avut loc Conferinţa judeţeană a Tineretului Social-Democrat, în prezenţa ministrului Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu (un tânăr… între tineri), a preşedintelui C.J. – Radu Moldovan, a ministrului delegat – Doina Pană, a viceprimarului – George Avram. Din partea bunicilor, a participat subsemnatul.
De fapt, a fost predată conducerea organizaţiei de la deputatul Daniel Suciu către Bogdan Ivan. Personal, doresc ca în 2016 şi domnul Bogdan să primească statutul de parlamentar.
Lucrările s-au desfăşurat într-o atmosferă caldă, prietenească. Au fost invitaţi şi unii tineri reprezentanţi ai partidelor din opoziţie, primiţi însă cu multă simpatie, fără mofturi politicieneşti, fără prea mult protocol. Conferinţa părea mai mult o sărbătoare tinerească şi mai puţin politică. Sala era arhiplină, părea o grădină de flori (mai ales că era sâmbăta Floriilor). Se făceau glume, era veselie, toţi tinerii erau frumoşi şi ai fi crezut că au singură mamă. De aceea, ţin să-i felicit pe toţi părinţii acestor copii.
Hai copii, hai băieţi, curaj, porţile sunt deschise! Ieşiţi în faţă, porniţi motoarele, rupeţi o dată pentru totdeauna lanţul hoţiei, minciunii, vicleniei, lăcomiei, denigrării, trădării! Ridicaţi cortina să vadă tot Occidentul că tinerii României s-au unit şi luptă cu dreptate şi cu credinţă în Dumnezeu să scoată ţara la liman!
Sunteţi curaţi şi nu poate nimeni să vă acuze de legături cu comunismul sau de corupţie.
Sunt convins că, dacă se unesc, pot face ce n-au făcut părinţii şi bunii lor timp de 46 ani, pentru că porţile erau închise şi aveau lacăte la gură.
Fac un apel la toţi părinţii şi bunicii acestor tineri să fie alături de ei, să nu-i lase singuri, iar la nevoie să-i sprijine.
Stimaţi tineri, să nu-i lăsaţi pe cei ce vor să-şi bage mâna în buzunarul statului ca să-şi umple buzunarele lor. Să sperăm că justiţia se va pronunţa fără comandă politică.
Uniţi-vă şi veţi reuşi!
Cu stimă,
Gheorghe Mardare

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5