Soldaţi fără arme

Romanul istoric “Soldaţi fără arme” – ediţia a doua – a apărut la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca, în vara-toamna acestui an, fiind a treizeci şi noua carte a scriitorului Teodor Tanco. Prima ediţie apărea în toamna anului 1973 la Editura Dacia din Cluj, fiind a patra carte a autorului (după: “Un om în halat vişiniu”, “Cui îi bate inima” şi “Virtus Romana Rediviva”), tratând perioada dramatică a dualismului austro-ungar, perioada revoluţionară şi imediat următoare desfiinţării Regimentului 2 de graniţă (1851) şi, în special, lupta foştilor grăniceri pentru păstrarea averilor obşteşti, drepturi şi fonduri grănicereşti căpătate drept răsplată pentru loialitatea lor.

Autorul se adresează, în special, urmaşilor foştilor grăniceri din cele 44 de localităţi militarizate, dar mai ales tineretului care ştie din ce în ce mai puţine adevăruri despre istoria locurilor şi chiar a ţării, din păcate.

Scriitorul Teodor Tanco a scris acest roman cu patimă, cu tot sufletul, documentându-se amănunţit, fiind vorba despre personaje din care se “trage” şi dumnealui, strămoşi ai familiei Tanco, o familie nobilă, de adevăraţi cărturari, dar mai presus de toate, care au slujit interesul naţional românesc. Romanul este deosebit de valoros deoarece descrie lupta românilor locului în spiritul credinţei străbune, a latinităţii, autorul recreând o lume a românilor care au învins fără arme, doar cu mâinile, inima şi mintea, fiind un mesaj peste timp.

Aşa cum mărturiseşte chiar autorul, cartea se doreşte a fi o impulsionare, o redeşteptare a spiritului şi încrederii în valorile perene ale cinstei, dreptăţii, a ideii permanenţei sufletului românesc şi luptei tenace pentru un ideal de umanitate şi împliniri sociale ale transilvănenilor.

Eroii romanului istoric sunt doi tineri din Monor, Petre şi Paul Tanco, ai unei familii nobile de români neaoşi, care a dat jertfe de vieţi omeneşti în epoca paşoptistă (acum 160 de ani) când trupele militare ungare conduse de generalul Iosif Bem (polonez la origine) au intervenit nejustificat şi crud în Ardeal.

Atunci au fost ucişi (în februarie ’48): Nicolae Tanco – tată a patru copii, fetiţa acestuia Sofronia de numai trei luni, ce a fost asfixiată de soldaţii generalului Bem: Mihăilă Tanco – tată a trei copii; Pavel Tanco – invalid, tată a trei copii; în total, 38 de monoreni împuşcaţi sau tăiaţi cu securile.

Cartea are 202 pagini, fiind compusă dintr-un Prolog cu trei capitole (Sânge pe zăpadă, Peste crestele albastre şi Jos armele!), urmată de Partea I (Orfanii nu plâng, Zborul de la cuib, Poştalionii locotenentului, Cetatea cu ziduri dărâmate, Adio, “MON-OR”!, “Buchetului” şi “Şi tu, fiul meu, Brutus?”) şi Partea a doua cu două capitole (“Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri” şi “Vivat profesores!”), încheindu-se cu Postfaţa scrisă de prof. Octavian Ruleanu, iar Prefaţa fiind semnată de Gelu Neamţu.

Cuprinsul romanului creionează foarte inspirat şi inteligent povestea de iubire (parabola) a tânărului intelectual Paul Tanco pentru Helga – o pictoriţă austriacă, după eşecul în dragostea ce-i purta Ioanei, pe care părinţii fetei au curmat-o… căreia Paul îi scrisese: “…Plec de aici pentru totdeauna. Nu oamenii mă alungă, ci sufletul meu neîmpăcat… Duc o parte din voi s-o port cu mine în lume. În lumea mare, acolo şi în stele. Am să urc la ele, să nu crezi!…”.

Scriitorul Teodor Tanco merită toate felicitările şi aprecierile pentru scrierile sale. Înclin fruntea.