Teodor Tanco – 87

Născut la 22 aprilie 1925 în localitatea Monor, fostă comună grănicerească, prof. univ. dr. scriitor, editor şi publicist Teodor Tanco este unul dintre foştii elevi ai focarului de cultură şi civilizaţie ardeleană – Liceul „George Coşbuc” din Năsăud, ca atâţia alţi oameni de cultură care şi-au luat zborul de pe băncile renumitei şcoli. Din cauza vremurilor dificile create de autorităţile austro-ungare, tânărul elev Tedor Tanco este nevoit a-şi desfăşura studiile în şcolile din Năsăud, Blaj şi Bistriţa, bacalaureatul luându-şi-l după întoarcerea din anii grei de refugiu. Dar, spiritul lui cărturăresc nu l-a părăsit niciodată în pofida multor nevoi care i-au apăsat umerii mult prea fragezi… şi între anii 1946-1950 urmează studiile universitare la Universitatea „Victor Babeş” din Cluj, obţinând licenţa cu diplomă de merit, fiind numit asistentul profesorului de Drept Constituţional Tudor Drăganu, la Facultatea de Ştiinţe Juridice. Aici va obţine şi titlul de „doctor”. Va lucra la Institutul Pedagogic (1962-1967), apoi la Catedra de Pedagogie (1967-1971) şi la cea de Sociologie (1972-1977) ale Facultăţii de Istorie - Filozofie din cadrul Universităţii „Victor Babeş”, până la pensionare.
Încă din timpul liceului publică studii şi chiar nuvela „Între cer şi pământ”, debut care anunţă istoricul literar şi prozatorul prolific de mai târziu, a cărui operă se apropie de patruzeci de volume, sute de studii, articole în diverse publicaţii, micromonografii cultural-literare, teatru… Amintim doar o parte din opera ilustrului scriitor: „Un om în halat vişiniu” (1968), „Cui îi bate inima” (1970), „Soldaţi fără arme” (1973), „Fana” (1982), „Virtus Romana Rediviva” (şapte volume), „Basarabia, numele tău e Maria!”, „Studenta”, „Academia Română 1866-1996. Academicieni năsăudeni şi bistriţeni”, „Corabia naufragiaţilor, alegorii interzise”, „Vinovat e Nobel”, „Dicţionar literar 1639-1997 al judeţului Bistriţa-Năsăud, autori-publicaţii-societăţi”, „Zăpada roşie”, „Lumea transilvană a lui Ion Creangă”, „Desdemona”, „Despre Liviu Rebreanu”, „Pagini alese din istoria Monorului”, „Andrei Mureşanu contra biografilor”, „George Coşbuc în viaţă şi în documente”, „Istoria presei româneşti a judeţului Bistriţa-Năsăud de la origini şi până în 2004”, „1872 – Graz. Paul Tanco – prietenul român doctor în matematică”. „Cândva mă voi întoarce acasă (vol. I Tinereţe pribeagă, vol. II Refugieri prin ţara mea)”, „Sfântul şi cartea – Episcopul Pahomie donează Apostolul de la 1704” ş.a.
Este membru al Uniunii Scriitorilor încă din 1970, în anul 1993 obţine premiul Uniunii Scriitorilor din Chişinău, apoi premiul Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Alba, premiu al Salonului Naţional al Cărţii din Cluj-Napoca, Premiul „George Bariţiu” al Academiei Române pentru lucrarea „Virtus Romana Rediviva” (vol. I-VII) ş.a., toate acestea dovedind calitatea operei scriitorului Teodor Tanco, ce „constituie o adevărată piatră de temelie la edificiul culturii şi literaturii naţionale, o adevărată sursă de documentare pentru cei care doresc să studieze cultura Ţării Năsăudului şi a întregului judeţ Bistriţa-Năsăud. Este raţiunea pentru care scriitorului şi omului de cultură şi de suflet Teodor Tanco i-a fost conferit titlul de Cetăţean de Onoare al Oraşului Academicienilor de către Consiliul Local Năsăud”, cum scrie prof. scriitor Ioan Lăpuşneanu în fişa realizată cu acest prilej.
Pentru toate acestea, dar mai ales pentru faptul că năsăudenii îl preţuiesc, stimează şi-l iubesc pe ilustrul profesor universitar doctor şi scriitor Teodor Tanco, în numele primarului oraşului Năsăud, ing. Dumitru Mureşan, al Consiliului Local Năsăud, a prietenilor dumnealui, îi adresez cele mai alese urări de sănătate şi bucurii alături de un sincer „La mulţi ani!” acum când împliniţi venerabila vârstă de 87 ani.
P.S. Aceleaşi calde urări vi le adresează şi astriştii Ţării Năsăudului prin preşedintele Despărţământului Năsăud al ASTRA – profesorul Ioan Seni.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5