UN ROMAN DE ACTUALITATE CONSACRAT URMAŞILOR GRĂNICERILOR NĂSĂUDENI

Scriitorul Teodor Tanco ne oferă ediţia a II-a revizuită şi adăugită a romanului istoric ,,Soldaţi fără arme”, tipărit la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2008, 208 pagini. Prima ediţie a văzut lumina tiparului în anul 1973, la Editura Dacia , în acelaşi oraş, 195 pagini, fiind la acea dată a patra carte a autorului, iar aceasta a 39, ceea ce reprezintă să recunoaştem un record.

Autorul a simţit nevoia să-şi revadă romanul, conţinutul său datorită evoluţiei societăţii româneşti de după 1990. A păstrat în aceleaşi coordonate desfăşurarea, osatura şi personajele romanului, dându-le o nouă dimensiune în condiţiile în care se încearcă din răsputeri repunerea în drepturi a celor 44 de localităţi foste grănicereşti în perioada 1764-1851, care au beneficiat ulterior de o serie de drepturi, averi şi fonduri grănicereşti în perioadele 1863-1876 şi 1919-1948, dar chiar şi în perioada critică a dualismului austro-ungar, preluate apoi abuziv de regimul comunist, instaurat în România la 6 martie 1945.

Aceste fonduri şi averi grănicereşti, gospodărite în mod corect şi cinstit, au avut menirea ridicării unei elite intelectuale de marcă pentru promovarea şi menţinerea românismului în zonă sub deviza ,,Virtus Romana Rediviva”, trimiterea la şcoli şi facultăţi a unor tineri foarte capabili, susţinuţi la studii cu burse şi fonduri din averile grănicereşti.

Merite de necontestat în fundamentarea instituţiei civile a Fondurilor grănicereşti năsăudene, în administrarea lor după desfiinţarea instituţiei militare (R.2 Gr. – 17 I.) de la Năsăud l-a avut generaţia marilor bărbaţi căliţi în revoluţia de la 1848-1849: Vasile Naşcu, Macedon Pop, vicarul Năsăudului, Moise Panga, directorul Şcolii Normale din Năsăud, juristul Ioachim Mureşanu, Florian Porcius, Grigore Moisil, Gavril Manu, Gherasim Domide, locotenentul Petru Tanco, Nestor Şimon şi chiar contestatul Ioan Ciocan.

Teodor Tanco mai speră şi crede în revigorarea rolului fondurilor grănicereşti pentru urmaşii grănicerilor de azi şi de mâine, în ideea că s-ar putea să vină vremuri şi mai grele şi nu se poate sta cu mâinile în sân faţă de ceea ce se întâmplă în prezent privind proasta administraţie a acestora de către un comitet ad-hoc, care nu cuprinde decât 7 localităţi foste grănicereşti din totalul de 44.

Se mai poate vorbi de o reprezentare democratică, echitate, dreptate şi adevăr?

Nu întâmplător, Teodor Tanco cunoaşte bine această falangă a dreptăţii ca pe propria sa familie. În romanul său ni-i prezintă pe eroii săi ca pe nişte prieteni ai casei, pe preşedintele comitetului de preluare a fondurilor grănicerilor, Macedon Pop, pe notarul ei, Vasile Naşcu, pe Moise Panga, pe eroul central al romanului, locotenentul Petre Tanco, pe Ioan Mureşan, Ioan Moldovan, Vasile Crăciun şi alţii.

,,Reconstituirea unei lumi fascinante a copilăriei şi adolescenţei în şcolile româneşti şi nemţeşti ale vremii (Năsăud, Bistriţa, Blaj) a nepotului lui Petre Tanco, elevul Paul Tanco – aşa cum susţine prefaţatorul volumului, renumitul, istoric Gelu Neamţu – este fermecătoare şi corespunde întru totul documentelor epocii, pe care şi noi le-am cunoscut.”

Eroii principali ai romanului sunt locotenentul Petre Tanco şi tânărul Paul, familie de români nobili şi neaoşi din Monor, ce a dat mari jertfe la 1848-1849, acum 160 de ani datorită intervenţiei militare nejustificate în Ardeal, a trupelor ungare sub comanda generalului Iosif Bem, polonez la origine.

În februarie 1848, militarul Nicolae Tanco a fost omorât în casă la el. Tată a patru copii: Sofronia, fiica acestuia de trei luni, a fost asfixiată de soldaţii generalului Bem, trecător răzbunător şi el prin Monor. Au fost ucişi Mihăilă Tanko, tată a trei copii, Pavel Tanco, invalid, tată a trei copii. În aceeaşi zi tristă, la Monor din ordinul generalului Bem au fost omorâţi prin împuşcare, tăiaţi cu securile un număr de 38 de monoreni. A fost un măcel crunt.

Lista lor nominală este azi cunoscută. Pe bună dreptate, istoricul Gelu Neamţu, prefaţatorul acestui roman istoric, se întreabă şi întreabă autorităţile locale: ,,Acum, la 160 de ani de la revoluţia română din Transilvania putem întreba cu legitimă îndreptăţire: unde sunt monumentele acestor eroi şi acestor victime? Nici azi nu ne-am trezit?”

În roman este folosită foarte inteligent parabola iubirii tânărului intelectual de excepţie, Paul Tanco, faţă de tânăra pictoriţă austriacă, Helga. Romanul este grupat pe 12 capitole, cu titluri semnificative: ,,Sânge pe zăpadă”, ,,Jos armele!”, ,,Orfanii nu plâng”, ,,Adio MON-OR!”, ,,Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!”, ,,Vivat professores!” etc.

În Postfaţă este redată integral recenzia primului volum, ediţia I (1973), făcută de regretatul profesor Octavian Ruleanu, intitulată ,,UN ROMAN AL NĂSĂUDULUI!” publicată în vol. I, ,,Arhiva Someşană.Studii şi comunicări”, Năsăud, 1974, p.522-523, ce merită citită şi răscitită.

Romanul ,,Soldaţi fără arme” se adresează în special urmaşilor din cele 44 de localităţi militarizate ale R. 2 Gr. (17 I.) de la Năsăud, dar îndeosebi tineretului care cunoaşte foarte puţine lucruri şi aspecte despre trecutul glorios al grănicerilor năsăudeni.

Autorul merită toate aprecierile şi felicitările din partea celor ce-i cunosc munca neistovită pentru cunoaşterea şi decriptarea adevărului istoric.