Melania Cuc: Saltul generațiilor, fără lonjă de siguranță!

Statisticile arată că natalitatea este în cădere, sociologii dau explicații după grilele lor, politicienii încă nu realizează transferul uriaș de forță de muncă (calificată) din România, spre cele patru vânturi ale planetei. Înlocuirea se face, deocamdată, cu o pleiadă de tineri necalificați, aduși din sudul Asiei, prin care se crede că ar putea să fie salvată economia.

Dacă în medieval, și chiar în interbelic, ucenicia se făcea în ani lungi în cadrul breslelor de meseriași, dacă în comunism încă se credea că „meseria este brățară de aur” și tinerii erau încurajați să urmeze școli profesionale, de meserii, astăzi tot statisticile ne spun că nu avem profesioniști nici pentru a zugrăvi un apartament. Fiecare se descurcă cum poate, pentru că cei care au fost copii în urmă cu 20 de ani încă mai știu să țină o unealtă în mână, știu și să supraviețuiască în condiții limită. Dar cum vor fi copiii de azi peste 20 de ani? Pare a fi o întrebare fără răspuns clar. Unii dintre noi credem că, dacă fiii sau nepoții noștri își iau azi o diplomă universitară, mâine vor trăi fără griji.
Lumea s-a schimbat radical.
Dacă în urmă cu o generație părinții avea proiectat un plan,  o meserie sigură, o casă, o pensie —, astăzi niciunul dintre aceste repere nu mai e garantat.
Copiii și nepoții noștri vor trăi într-o lume instabilă, tehnologic accelerată, poate chiar conflictuală, în care diferența dintre supraviețuire și ceea ce credem noi azi că este normalitate, se va developa prin capacitatea omului de a se adapta din mers. Nu ar trebui să ne sperie schimbarea.

Omul, ca specie, a făcut destule salturi istorice. De cele mai multe ori, a căzut în picioare. A fost mereu forțat să se reinventeze pe segmente de timp din ce în ce mai scurte. Dacă străbunicul mergea la război cu calul și sabia, fiul lui pilota, arunca deja bombe din avioane.
Într-o singură generație, omenirea a trecut de la opaițul cu seu de animale la bomba atomică, catastrofă care a nimicit Hiroșima. Copiii deceniului ’80, crescuți cu televizorul în alb-negru, azi sunt adulții care lucrează cu inteligența artificială. Dar, de acum înainte, va urma saltul cel mare!

Pentru prima dată, omul concurează, nu cu un alt om, ci cu propriile sale creații, cu mașinile care gândesc, decid și se pare că își pot multiplica programele fără ca el, omul,  să mai intervină. Deocamdată suntem fascinați de tehnologie, dar copilul de azi trebuie învățat cum să-și găsească locul său printre oamenii viitorului și printre algoritmi. Cine să-l învețe? Pentru asta nu există mentori cu certitudini sută la sută. Va fi cel mai teribil test de supraviețuire din istoria omenirii. Va avea copilul de azi, acel dar nativ sănătos, care să-l determine să aleagă corect între instinctual primar și rațiune? Poate realiza el, cu cele cinci simțuri de care dispune, ce este real și ce este virtual în viața sa?
În acest punct-cheie al omenirii va fi nevoie de executanți, dar mai ales va fi nevoie de lideri. Cum se vor alege și forma ei? Nici viitorologii cei mai inspirați nu au ajuns încă la o concluzie.

Până acum știam că educația omului pendulează între două extreme și căutam o cale de mijloc.
În unele societăți — Japonia, Coreea, China , copilul este născut și crescut pentru a fi rotița perfectă într-un mecanism colectiv; copilul și adultul sunt disciplinați, harnici, devotați.
În alte părți de lume, în Statele Unite, Marea Britanie, de exemplu, individul e învățat, îndemnat să fie lider din fașă. Valoarea unui om se vede când acesta se detașează, iese din pluton. Așa a fost până azi. De mâine încolo, nimic nu va mai funcționa după aceste rețete. Nu vor mai fi „staruri”, nici „rotițe” într-un sistem. Cine și cum va gândi viitorul este încă incert, dar sigur că este nevoie de oameni cu O mare; indivzi inteligenți, responsabili și care să gândească independent de tot ce au învățat de la predecesorii lor. Vor reuși ei să fie într-atât de deștepți și de morali, încât să lucreze, să se folosească de mașinile pe care singuri le-au creat (AI), dar să nu le cedeze lor, mașinilor, controlul asupra Omului?
Rolul liderului lumii viitoare va fi acela de a menține echilibrul între om și sistem. Acel lider se află chiar printre elevii care merg dimineață de dimineață cu ghiozdanul la școală.
Acestor elevi trebuie să li se spună, că  executanții nu vor mai fi simpli subalterni, ci parteneri, vârfuri ale tehnologiei.

Mulți credem că am intrat deja în epoca „scapă cine poate”. Că lumea se clatină, iar oamenii reacționează prin izolare: fiecare pentru sine, fiecare își apără locul, familia, venitul. E o reacție instictuală, de conservare, dar depșită și periculoasă.  Istoria arată că momentele de criză nu au fost niciodată depășite prin izolare, răutate, doar prin cooperare.
Empatia, mila, voluntariatul, oricât de des ar fi luate în derâdere, nu denotă slăbiciunea unei nații sau a unui individ. Dimpotrivă.
Cum ne educăm noi, adulții, dar cum educăm copiii viitorului?
Standard, se crede că un copil trebuie lăsat să gândească liber, dar și să învețe să fie responsabil. Cele două noțiuni se cam bat cap în cap.

Facem parte din cei pentru care șabloanele, disciplina și memoratul teoremelor au stat la baza educației școlare. Cum să ștergi asta cu buretele într-o singură generație? Grea problemă pentru dascăli, pentru părinți… Sfaturile noilor pedagogi sună bine, chiar foarte bine: copiii să știe cum funcționează algoritmii, dar și cum funcționează ei înșiși. Să se apere de manipulare, dar fără să nu devină cinici.
Să creadă în valoarea propriei lor minți, dar și în puterea comunității căreia îi aparțin.
Adevărata problemă a viitorilor adulți este alegerea de a rămâne oameni într-o lume care îi va împinge să devină mașini.
Umanitatea nu ține doar de genetică, poate fi și eduată.
Peste 20 de ani, copiii noștri vor trăi printre roboți, în orașe digitale, în rețele globale. Atunci și acolo, niciun algoritm nu le va ierta greșelile. Dacă vor fi bolnavi, poate un robot le va da pastille și un pahar cu apă, dar nu o să înțeleagă  ce este  febra de 40 grade. Inteligența artfcială va perfecta dacă va lucra după programe clare făcute de om. Nu instinctul de „turmă” și nici convingerea falsă că „toți suntem în aceeași barcă” ne salvează.

De aceea, într-o lume care se schimbă mai repede decât putem înțelege, adevărata putere a omului nu va fi tehnologia, ci conștiința de sine, respectul și înțelegerea ca specie care evolueză pozitiv.