SFATURI pentru MAME

Educarea unui copil

începe din prima zi de viaţă!

Arta de a trăi înseamnă

descoperirea miracolului în viaţa cotidiană.

Wilhelm Stekel

Săptămâna trecută am început să vorbim despre cartea: Recomandări psihanalitice pentru mame scrisă de Wilhelm Stekel. În sintetizarea învăţămintelor desprinse din această operă se observă că Stekel a scris către mame 14 scrisori având ca temă, în ordinea firească a lucrurilor: căsătoria, naşterea, prima copilărie, pubertatea.

Astăzi vom citi împreună idei-sfaturi legate de naştere şi primele luni de viaţă a puiului de om. Stekel spune la începutul scrisorii nr. 3 către mame: ”Mă bucur că aţi trecut cu bine momentul naşterii. Vă apreciez că aţi suportat durerea în mod curajos, gândindu-vă cu iubire la soţul dv. Aţi urmat sfatul meu şi aţi renunţat la -naşterea fără dureri-. Am vorbit între timp cu alţi medici şi am adunat diverse experienţe. Unii dintre ei susţin că mamele care au născut în stare de anestezie sau de aţipire nu-şi pot iubi copiii cu adevărat.

Căci iubim de două ori mai mult tot ceea ce am plătit cu suferinţă!

O naştere lipsită de dureri este împotriva naturii. Şi tot ceea ce este împotriva naturii are laturile sale întunecate. Foarte puţini medici ştiu că o anestezie este periculoasă nu numai în ceea ce priveşte viaţa, dar şi în ce priveşte urmările sufleteşti.” Această mamă îi scrisese medicului Stekel că a suportat uşor durerile naşterii fiindcă s-a gândit cu dragoste la soţul ei, ceea ce înseamnă că se căsătorise din iubire autentică. Groddeck afirmă că naşterea este evenimentul cel mai voluptos pe care îl poate trăi o femeie.

Mama primeşte felicitări şi pentru faptul că îşi alăptează şi îngrijeşte personal copilul.

O mamă care îşi iubeşte copilul nu este niciodată o doică rea!. În cartea Recomandări psihanalitice pentru mame ni se spune clar că trebuie acordată atenţie comportamentului faţă de nou născut şi să nu fie răsfăţat. Sunt părinţi care consideră că momentul educaţiei începe atunci când copilul poate să vorbească, iar adultul se face înţeles. De obicei, atunci este prea târziu şi greşelile fatale nu mai pot fi îndreptate. Mai târziu apar atât suferinţele copiilor, cât şi suferinţele părinţilor. Aşa după cum am scris în cărţile mele, eu însămi am gândit aşa şi aşteptam ca fiii mei să fie mai mari ca să vorbesc cu ei. M-am mărturisit public, atât în cartea Scrisul şi Cititul, cât şi în cartea Vindecarea cu speranţa ca alţi oameni să nu mai greşească. Mereu m-am gândit, cu regret, la faptul că, atunci când erau mici, nu i-am învăţat pe copiii mei să se roage. De curând, acest regret mi-a fost activat ascultându-l la televizor pe Patriarhul României, Daniel, care, în Slujba de Înviere din 19.04. 2009, a spus, între altele, următoarele cuvinte: „Dacă părinţii nu dau Darul Credinţei copiilor lor, nu-i iubesc cu adevărat.”. Ei bine, consider aceste cuvinte ale Patriarhului ca fiind o informaţie percutantă şi folositoare şi care e bine să fie ştiută de oameni înainte de a concepe copilul. Eu nu am ştiut acestă învăţătură când am devenit mamă, mi-am iubit şi îmi iubesc copiii deşi nu le-am vorbit despre Credinţă, dar asta se întâmpla acum 30 de ani! Când am auzit cuvintele Patriarhului, le-am recepţionat ca pe un Dar sosit târziu pentru mine, dar am dorit să le amintesc în comunicarea mea, săptămânală cu Dumneavoastră, pentru a ne fi de folos pe viitor celor care nu am ştiut. Ca părinţi, este bine să ştim tot ce este de folos copiilor noştri, iar când nu ştim, să recunoaştem şi să învăţăm. Eu cred că acei copii, care au părinţi ce discută deschis cu ei, îşi spun neştiinţele, greşelile cu voie sau fără voie, vor deveni părinţi buni, iar lanţul suferinţelor se întrerupe.

Stekel ne spune: „Cea mai importantă regulă: copilul nu trebuie să împartă camera de culcare cu părinţii! Adesea condiţiile sociale împiedică respectarea acestei cerinţe. Ea trebuie însă respectată acolo unde, cel puţin parţial, este posibil. Nu cunoaştem încă impresionabilitatea creierului infantil. Dar, este foarte posibil ca acest sensibil creier să culeagă anumite impresii ca o placă de ceară moale a unui gramofon şi abia mai târziu să le elaboreze psihic. [...] Lăsaţi copilul să ţipe în linişte dacă nu s-a udat. [...] În definitiv, ţipătul este singurul mod prin care noul născut se poate face perceptibil. El are o acţiune salutară asupra circulaţiei sângelui şi asupra dezvoltării plămânilor. [...] Din prima zi după naştere, între mamă şi copil începe o luptă tăcută pentru dominaţie. Cedaţi copilului şi veţi avea un mic tiran în faţa căruia totul trebuie să se supună şi care în următorii ani va suferi de voinţa de putere, pentru că nu va avea veşnic lângă el o mamă grijulie. Evitaţi tandreţea exagerată. Dar feriţi-vă de asemenea de o severitate forţată!”

Copilul are nevoie de tandreţea mamei exact ca o floare de lumina soarelui.

S-a dovedit, sunt publicate studii ale cercetătorilor, că în cele mai bune orfelinate, în ciuda tuturor măsurilor igienice şi a alimentaţiei corecte, sugarii mor dacă nu există un înlocuitor de mamă, care să li se dedice în exclusivitate şi să-i îngrijească cu dragoste.

Stekel comunică mamelor: „Tentaţia unei tandreţi excesive este foarte mare. Fireşte, vă iubiţi soţul. Aceasta este cea mai bună pavăză pentru copil. Femeile nefericite, deziluzionate de mariajul lor, îşi descarcă nevoia de tandreţe asupra copilului. Rezultatul? Oamenii nefericiţi. Destinul omului se hotărăşte în primii ani de viaţă. Tot ceea ce învaţă mai târziu este doar o suprastructură a cărei bază constă din primele impresii şi experienţe.

O căsnicie însorită creează oameni însoriţi. O atmosferă de fericire şi mulţumire, de armonie sufletească, se revarsă în unde invizibile asupra copilului.”.

Despre opera: Recomandări psihanalitice pentru mame vom continua să vorbim săptămâna viitoare cu privire la educarea copilului pentru independenţă.