PRIN INTROSPECŢIE SPRE SENINĂTATE

Motto:

Prima datorie a părinţilor

este educarea copiilor

pentru fericire şi independenţă.

Wilhelm Stekel

Am citit de curând cartea VINDECAREA, lucrare ce a văzut lumina tiparului la Editura LIMES, Cluj-Napoca, în anul Domnului 2008.

În acest volum, autoarea, doamna Jeniţa NAIDIN, îşi prezintă sub o formă condensată şi esenţială, pe parcursul a celor 134 de pagini, trăirile unei căsnicii nereuşite, de la momentele premergătoare căsătoriei şi până la divorţ, pe vectorul timpului înscriindu-se într-un modul de aproximativ 36 de ani. Scriitoarea îşi descrie viaţa arătând aspecte privind greutăţile menţinerii unitare a familiei. A realizat îngrijirea familiei în condiţiile în care relaţia conjugală a fost crispată, iar imixtiunea soacrei inevitabilă. Creşterea copiilor şi îngrijirea soţului suferind au fost realizate din iubire necondiţionată.

În contradicţie cu evoluţia căsniciei, remarcăm ascensiunea spirituală a autoarei prin studiul temeinic al cauzalităţilor care au dus la neîmplinirea adevăratei căsnicii. Fiind un autodidact convins, după cum afirmă, dar şi după cum rezultă din conţinutul cărţii, a reuşit să descopere cauzele nereuşitelor, şi asta, prin studiul unor lucrări de referinţă din domeniul filozofiei, psihologiei, psihanalizei, dar şi a Sfântei Scripturi. De fapt, a utilizat aceste studii într-o puternică simbioză cu pasaje din Sfânta Scriptură, iar avantajul domniei sale a fost că, mai întâi a studiat Scripturile şi apoi Psihanaliza.

Astfel, în carte găsim exemple şi sfaturi pentru persoanele care doresc să facă acest mare pas în viaţă: CĂSĂTORIA, precum şi recomandări privind comportamentul dintre soţi şi a acestora faţă de proprii lor copii, despre suferinţele copiilor şi evitarea, pe cât posibil, a acestor suferinţe. Găsim în această carte sfaturi despre mărturisire, iubire, căsătoria civilă, despre relaţiile cu biserica.

Cu privire la cununia religioasă, taina cununiei, sunt texte scrise, la invitaţia autoarei, într-un mod accesibil şi clar de către preotul Grigore Conea.

Sunt descrise momente din viaţa personală a autoarei notate pe marginea unor cărţi importante de psihologia copilului şi a cuplului conjugal(CÂND APARE COPILUL, CÂND PĂRINŢII SE DESPART).

Când citeam, în cartea VINDECAREA, despre ataşamentul excesiv al soţului autoarei pentru mama lui, m-am gândit la un text al celebrului psiholog C. G. Jung ce merită atenţia noastră: „Căci rămânerea prelungită în mediul infantil, respectiv în sânul familiei, nu se produce fără o prejudiciere a sănătăţii psihice. Viaţa cheamă omul în largul ei către independenţă, iar cel care – din comoditate sau teamă infantilă – nu dă curs acestei chemări este ameninţat de nevroză.” (SIMBOLURI ale TRANSFORMĂRII).

Încă de la cartea sa, SCRISUL şi CITITUL, Editura LIMES, 2007, Jeniţa NAIDIN s-a referit la importanţa educării omului pentru independenţă şi la faptul că e bine să ştie părinţii rolul universal al fiinţei umane, invocându-l pe Kahlil Gibran cu poezia sa: Vorbeşte-ne despre copii. Pentru că, părinţii unui copil, ce stăteau de vorbă cu scriitoarea, doreau să îi hotărască soarta împotriva voinţei lui, Jeniţa Naidin le înmânează, tipărit la calculator, poemul ce are ca prim vers: „Copiii voştri nu sunt copiii voştri” (SCRISUL şi CITITUL, pagina 137).

De asemeni, cartea ne vorbeşte despre asceză şi autoexil.

Volumul are un un capitol aparte: ŞI TOTUŞI, OMUL NU ESTE UN ANIMAL, prin care autoarea dă un posibil răspuns părerilor unor oameni de ştiinţă, disculpând omul ca aparţinător al regnului animal.

Cartea, VINDECAREA, se încheie cu ultimul capitol:

PAUL A PLECAT ÎN ETERNITATE, în care este subliniat rolul transformator în bine, prin durere şi suferinţă, dar şi faptul că nimeni nu e vinovat atât timp cât s-a greşit din neştiinţă. Este scoasă în evidenţă diferenţa dintre oameni, relaţia cu Divinul şi hotărârea, ca datorie a autoarei, de-a scrie mereu pentru oameni.

În întreg cuprinsul cărţii, Jeniţa NAIDIN ne vorbeşte cu seninătatea înţelepciunii dobândită după atâţia ani de suferinţă, în care, chiar şi moartea soţului ei, Paul, este înlocuită într-un mod atât de pozitiv cu expresia: „A plecat pe Marele Drum”.

Este o carte care atinge problemele esenţiale din viaţa unui om, carte ce poate fi considerată un îndrumător de o reală importanţă, pe care vi-l recomand cu căldură.

Este de dorit ca această lucrare, tipărită acum într-o ediţie limitată, să apară în librării spre folosul oamenilor.

Închei aceast articol cu un citat din cartea VINDECAREA:

”Spiritul. omului este trist şi bolnav atunci când nu trăieşte ADEVĂRUL.”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5