Cărţile prietenilor mei

Jeniţa Naidin :” CUVÂNTUL VINDECĂTOR” (Ed. casa cărţii de ştiinţă Cluj-Napoca, 2010)

Jeniţa Naidin, moldoveancă prin naştere, acum ardeleancă prin adopţie, cu toate că este absolventă a unor studii de specialitate de domeniul ştiinţelor exacte, domnia sa excelează prin aceea că este autoarea unor cărţi care n-au nimic de a face cu finanţele şi contabilitatea, decât în măsura în care este vorba despre banii necesari existenţei noastre, dar şi a publicării cărţilor pe care le edităm tot pe banii noştri, dacă-i avem.

Astfel, doamna Naidin publică până acum două cărţi cu eseuri cu conţinut autobiografic, respectiv „Scrisul şi Cititul”- Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2oo7 şi „Vindecarea”, aceiaşi editură, ar un an mai târziu.

O altă carte de eseuri „Terapie prin cuvânt” ,editată tot la Limes în 2010,cuprinzând articole prin care domnia sa susţine în „Răsunetul” rubricile „Scrisul şi cititul ca terapie”, „Citim, Comunicăm” şi „Cuvântul vindecător”, rubrici pe care le parcurgem cu aceiaşi delicateţe precum au fost şi scrise.2009; „Al nouălea cer”, antologie de scriitori a grupării literare „Litera Nordului”, Editura George Coşbuc, Bistriţa, 2009 şi în fine volumul I al Dicţionarului critic „Scriitori români la frontiera Mileniului III.

N-am cunoscut scrierile doamnei Naidin, decât din eseurile publicate în „Răsunetul” pe care le-am lecturat cu plăcere, mai ales că din scrierea sa, cititorul poate desprinde cuvântul vindecător, mai ales că domnia sa ne prescrie reţeta „cuvântului vindecător”, ceea ce nu-i puţin.

Încă din prima parte facem cunoştinţă cu „Îndrumarul de supravieţuire”, capitol preluat din cartea scriitorului S. N. Lazarev privind „Diagnosticarea Karmei” prin care autoarea ne învită să-i aducem mulţumiri şi recunoştinţă lui Dumnezeu şi să păstrăm iubirea pentru Cel de Sus în orice situaţie de boală, mai ales că suntem avertizaţi că oamenii care urăsc se îmbolnăvesc, mai ales că ura produce boală, fiind învitaţi conform perceptelor biblice „să ne iubim unii pe alţii”.

Din capitolele „Flacăra violetă”; „vizualizarea-credinţa vindecă”, doamna Naidin ne învită să-l cunoaştem pe dr.Teodor Vasile, care prin scrierea sa ne mărturiseşte un crez profesional, îndrumările psihologului fiind adevărate medicamente duhovniceşti, făcând abstracţie de faptul că politicienii au introdus violetul ca o armă de dispută politică între putere şi opoziţie. Să mă ierte doamna Naidin de cele afirmate, dar acest lucru a ţinut zile întregi prima pagină a presei şi a mijloacelor de comunicare în masă. Vă amintiţi, nu ?…

In altă ordine de idei interesante sunt vehiculate în capitolele „mesajele ascunse în apă” desprinse din cartea savantului japonez Masaru Emoto, autoarea ajungând la concluzia că „Viaţa este minunată” după cea citit cartea de poezii a lui Gheorghe Mizgan „Aripi Astrale”. Interesante ni se par şi viziunile autoarei faţă de Monahul de la Rohia cuprinse în Revista Secolul 21,apoi „Chipul Mântuitorului în iconografie” văzut de Marele Duhovnic Sofian Boghiu, apoi „Cugetările” împăratului filozof Marcus Aurelius din antichitate, după care „Fiecare zi să fie trăită ca şi cum ar fi cea din urmă”. Scene asemănătoare desprindem din capitolele „Fii ceea ce eşti”, introducere şi corpul slavă, apoi „Divina iubire” şi Cartea „Melpomene, Erato, Euterpe” un studiu valoros, dens şi pretenţios despre muzica de operă şi nu numai, pentru care, autoarea îi mulţumeşte post mortem lui Radu Gheciu cel care a scris cartea.

Vizuni oarecum critice şi interesante întâlnim în cartea Jeniţei Naidin şi privitor la unele cărţi ale conjudeţenilor noştri, aşa cum este de pildă cartea poetului, pr. Ioan Pintea ”Casa teslarului”, care după cum ne spune Jeniţa Naidin „cuprinde 71de poezii frumoase, dar greu de descifrat fără o cheie ce se numeşte credinţa că Dumnezeu este cunoaşterii şi iubire”

Totodată, „Cartea de poezii CASA TESLARULUI conţine bucurie, rugăciune, iubire. Din ea se desprinde faptul că poetul Ioan Pintea consideră că tot ce este în univers este însoţit de idei, totul conţinevoinţa primordială, totul este însufleţit”, doamna Naidin învitându-ne să citim această carte potrivită ca lectură, „pentru perioada în care aşteptăm Invierea Domnului nostru Iisus Hristos”.

În altă ordine de idei, „Mulţumiri şi recunoştinţă” , autoarea îi aduce mulţumiri scriitoarei şi excelentei filoloage dr. dr. Ana Tătaru pe care autoarea a cunoscut-o personal, reamintindu-ne că d-na Tătaru vorbeşte despre viaţa sa într-un ciclu de 4 cărţi intitulat „Oameni şi Umbre”. Urmează „Au venit pe lume ca să cânte fraţii Marica”, apoi un comentariu despre poezia lui Mircea Petean „Poemele Anei” – de la Borşa în Liguria, cu calificativul că poezia clujeanului este „o lucrare magică” , cartea încheindu-se cu „Referinţe critice” privind scrisul magiciencei Jeniţa Naidin şi cu „Confesiuni pentru Băbuşa, satul meu natal”, eu învitându-vă să pătrundeţi în lumea magică a CUVÎNTULUI VINDECĂTOR al Jeniţei Naidin pentru care merită felicitări!

Comentarii

09/08/11 13:15
mihaela

am copilarit multi ani acolo si imi este tare dor sa retraiesc amintiri .macar din imagini

16/07/11 14:47
Mihaela Babusan...

Unde pot gasi cartea „Confesiuni pentru Băbuşa, satul meu natal”?este de asemeni si satul meu natal!!!!!!!!!! si cum o pot contacta pe autoare? este matusa mea pe care nu am mai vazut de peste 25 de ani!!!!!!!!!!
Sper sa ma ajutati cu cateva relatii

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5