Scriitoarea Aurica Someșan și noua sa carte „Florile sufletului”

Ce este „sufletul”? „Sufletul omului a venit sau a luat fiinţă prin suflarea lui Dumnezeu în om” (Geneza 2:7). Indiferent de modul în care a fost tradusă Biblia în accepțiunea diverselor culte religioase, esența trăirii omului pe pământ este aceea că a primit de la Dumnezeu „suflare de viață”. În afara acestui concept, omul viu, cu toate însușirile bune sau mai puțin bune, nu poate exista.

            De multe ori auzim expresia „Mă doare sufletul!”. Oare ce este acea durere dacă nu o acumulare de amintiri despre faptele noastre mai puțin bune, despre regrete că nu am luat decizia potrivită la un moment dat, că grămada de păcate a crescut tot mai mare și ne „macină sufletul”?

La fel, auzim ceva mai rar expresia „Îmi saltă sufletul de fericire!”. Această stare pe care ne-o dorim să fie aproape permanentă nu poate exista în absența sufletului din om. Explozia de trăiri emoționale intense și profunde, de bucurii interioare ce nu pot fi stăpânite, de emoții manifestate fizic și spiritual provoacă acel „salt al sufletului”...

De care dintre cele două stări enumerate mai sus ne dorim să avem parte depinde în mare măsură numai de noi și de felul în care decidem să valorificăm acea „suflare de viață” primită de la Dumnezeu.

            Din păcate, nu toată lumea știe cum să aprecieze acest dar divin și de cele mai multe ori îl lasă să se risipească și se alege doar cu acea parte numită „durerea sufletului”.

            În rândurile de față vom încerca să arătăm cum există printre noi și oameni care nu numai că știu să valorifice partea frumoasă a sufletului, dar mai cu seamă știu să dăruiască câte ceva din roadele sufletului și altora. Un astfel de om este doamna Aurica Someșan, cea care prin cartea de față, „Florile sufletului”, arată cu măiestrie că gândurile și faptele bune pot fi dăruite din „tot sufletul” și altora, spre alinare și îndrumare în prețuirea darului primit de la Dumnezeu.

Așadar, prețuind sufletul, Îl prețuim pe Cel care ni l-a dat. Începem cu această temă a prețuirii sufletului: „Acum gândul mă îndeamnă/ Într-o zi caldă de toamnă,/ Să-i pun sufletului haină”... „Însă nu ascult de vreme/ Sufletului îi dau ce îmi cere/ Ca să nu îmi pară rău,/ Că a nins în părul meu/ Apoi îi șoptesc duios/ Am trăit și a fost frumos.” (Sufletul). Comunicarea dintre oameni se realizează prin relațiile întruchipate între cele două suflete: „Atragi căldură, loialitate/ Atragi lumina ta de om/ Fără ură,/ Atragi și lacrimi și umbre./ Atragi și rana nevindecată/ Atragi și lecția în tăcere/ Pentru ce ai pierdut/ Atragi ce n-ai iertat în tine/ Atragi și provocări și teste...” (Suflet drag). Apoi, vedem că sufletul este locul în care se depozitează toate trăirile și, în final... iubirea: „Iubirea ta.../ În suflet mi-a dat alinare./ Când mi-ai cuprins/ În palme dorul/ Și am urcat pe colină/ Un urcuș greu/ Dar am răzbit...” (În suflet).

Majoritatea poeziilor din acest volum pornesc din suflet și pentru suflet. Amintim doar câteva titluri: Singurătatea, Am suferit, Apusul iubirii, Mi-e dor, Dorul meu, Lacrimile, Soarta, Visul meu de catifea, Simți, Blândețea, Chemarea, Suspin, Întoarce-te. Construcția poetică este simplă și profundă, călăuzită de acel fior unic care duce spre divinitate: „Privirea blândă/ O înalț spre Dumnezeu/ Și Îl rog/ Să îmi ușureze drumul meu!” (Singurătatea). Totul e stăpânit de filozofia nativă a omului născut și crescut la țară, unde baza formației profesionale a poetului este întregită cu esența gândirii izvorâte din mediul sătesc: „Mergând pe drumul meu/ Nu voi privi înapoi/ Apusul iubirii,/ Îmi spulberă speranța.” (Apusul iubirii).

Păstrând, desigur, proporțiile referitoare la universul filozofic blagian, cel care a culminat pe plan poetic prin lirica vitalismului dionisiac, observăm că și doamna Aurica Someșan a descoperit o veșnicie autohtonă care s-a născut la sat și pe care se străduiește să o scoată în evidență prin poeziile sale. Ajungând la acest punct, e bine să ne amintim  că și marele Blaga, în volumul său de debut „Poemele luminii” (1919), avea un poem cu nume asemănător cu cel al cărții de față și cu titlurile poeziilor enunțate anterior, poemul „Sufletul satului”,  în care este înglobată și celebra replică ce definește esența spiritualității și înțelepciunii spațiului românesc: „Eu cred că veșnicia s-a născut la sat...”.

Pășim cu grijă printre rândurile de „flori ale sufletului” frumos orânduite în grădina Editurii SOLON de către grădinarul literaturii bistrițene, Dorin Radu Barna, și mai culegem câteva roade răsărite din pământul fertil al înțelepciunii de la țară: Primăvara, Culoarea, Feerie, Copilărie, Casa mea, Amintirile, Atunci, Tinerețe. Asemenea creatorilor japonezi de ikebana, autoarea Aurica Someșan aranjează cu măiestrie „florile sufletului”, reușind să împletească cu farmec mirajul culorilor și să obțină aspectul feeric nemuritor: „În grădina asta mare/ Plină cu flori mii și mii,/ Am și eu a mea culoare” (Culoarea), iar apoi, ... „E toamnă și greierii cântă,/ Plutește miros de ploaie/ Iar vântul încet adie./ E târziu, eu te caut,/ Rămâi lângă mine/ Să vedem luna,/ Și frunzele ce plutesc prin aer.” (Feerie).

            Tot aici găsim și răspunsurile la nesfârșitele întrebări retorice care ne macină și prevăd un viitor sumbru în perpetuarea vieții satului: „Nu-i de vină toamna/ Că frunza în vânt o lasă,/ Amintirile n-au moarte/ Iar de anii mei cei fragezi/ Eu cu drag îmi amintesc.../ Mama, tata,/ Unde-i sapa?/ Să mergem iar la prășit,/ Chiar prin arșiță și vânt.” (Amintirile)... Și valul nostalgic se scurge la nesfârșit: „... Unde e vremea aia oare?/ Când mămăliga se tăia cu ața,/ Când se scotea apa cu găleata...” (Atunci).

            Un loc aparte în sufletul poetei Aurica Someșan, ca de altfel în interiorul fiecăruia dintre noi, se regăsesc amintirea, nostalgia și prețuirea pentru cei plecați în grădina florilor veșnice... Aici își găsesc locul: Dorul meu, Mama, Tata, Ca strămoșii, Ființe dragi, Suspin, dar și nenumăratele răni ale sufletului fără vindecare... „Și m-am simțit/ Străină, fără rost./ Căci moartea/ A făcut prăpăd la noi./ Atâtea porți închise/ Atâtea case goale/ Și toți sunt duși/ Spre viața de apoi.” (Suspin).

            Dar cum pentru toate se găsește alinare doar la Bunul Dumnezeu, autoarea își vindecă durerea și își caută liniștea deplină în poezia religioasă. Poeziile sale, adevărate rugăciuni: S-a înălțat, Măicuță miloasă, Măicuță Sfântă, Iisuse, Mă iartă, Biblia, Întoarce-te, ne îndeamnă la rugăciune, căință și cugetare... Și mai mult decât toate acestea, recunoașterea vinovăției noastre... „Îmi plâng amarul vieții/ Plâng ale mele greșeli/ Nu am curaj Măicuță Sfântă,/ Privirea s-o ridic spre cer.” (Măicuță miloasă). „Nu suntem vrednici/ Să rostim numele Tău/ Să ne rugăm mereu/ Să ne întărim credința / În Bunul Dumnezeu!” (Întoarce-te).

După ce parcurgi aceste adevărate rugăciuni închinate lui Iisus și Maicii Sale Sfinte, parcă o vezi pe scriitoarea Aurica Someșan în zile de sărbătoare cu un braț de flori culese din grădina „Florilor sufletului” și duse la biserică pentru a le depune la picioarele sfinților.

Macedon Tofeni

Redactor-șef – Revista „GLASUL ARMADIEI”