Părintele Vasile Beni: Prin pilde Dumnezeu ne cheamă, dar ne cere și un răspuns

       Fiecare pildă rostită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos  este o oglindă… Atunci când o ascultăm, trebuie să ne întrebăm: Eu unde mă regăsesc în această povestire? Ce îmi spune Dumnezeu mie?

Dragii și bunii noștri credincioși!

        Evanghelia din această duminică ne pune înainte una dintre pildele rostite de Mântuitorul Iisus Hristos: Pilda nunții fiului de împărat.

       Dar ce sunt, de fapt, pildele? Pildele sunt povestiri simple, luate din viața de zi cu zi, prin care Mântuitorul ne descoperă adevăruri adânci despre Dumnezeu și despre sufletul omului. El vorbește despre semănător, despre oaia pierdută, despre samarineanul milostiv, despre fiul risipitor, despre nunta unui împărat, pentru ca omul simplu să poată înțelege lucruri duhovnicești foarte înalte.

        În Evanghelia de astăzi, un împărat face nuntă pentru fiul său și îi cheamă pe cei poftiți. Dar aceștia refuză să vină. Unul se duce la țarina lui, altul la negustoria lui, iar alții îi batjocoresc și îi ucid pe slujitorii împăratului. Împăratul îi cheamă apoi pe alții, iar sala nunții se umple. Dar, când împăratul intră să-i vadă pe cei chemați, observă un om care nu avea haină de nuntă.

          Dumnezeu ne cheamă pe toți. Și aici se află una dintre cele mai importante învățături ale acestei Evanghelii. Împăratul din pildă Îl reprezintă pe Dumnezeu, iar nunta fiului reprezintă Împărăția lui Dumnezeu și bucuria comuniunii cu Hristos.

Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi.

Ne cheamă la credință.
Ne cheamă la rugăciune.
Ne cheamă la Sfânta Liturghie.
Ne cheamă la iubire și iertare.
Ne cheamă la o viață schimbată.

Problema era că lucrurile obișnuite ale vieții au devenit mai importante decât chemarea lui Dumnezeu.  Și, de multe ori, Dumnezeu ne cheamă, dar noi răspundem: „Nu am timp”.

Nu am timp să mă rog.
Nu am timp să merg la biserică.
Nu am timp să-mi vizitez părinții.
Nu am timp să-mi cer iertare.
Nu am timp să fac un bine.

      Pilda ne vorbește și despre „haina de nuntă”.  Poate ne întrebăm: De ce era atât de importantă haina? Haina de nuntă este, în înțeles duhovnicesc, haina sufletului curățit prin pocăință, credință și fapte bune. Nu este suficient doar să fim chemați. Trebuie să și răspundem chemării. Nu este suficient să spunem: „Sunt creștin”.Trebuie să se vadă creștinismul în viața noastră. Să fim mai buni. Să iertăm. Să nu judecăm atât de repede. Să ajutăm când putem. Să avem grijă de cei singuri și bolnavi. Să ne rugăm pentru cei care ne-au greșit.

Ce învățăm din această pildă? În primul rând, că Dumnezeu ne cheamă pe toți la mântuire. Nimeni nu este uitat și nimeni nu este prea departe pentru Dumnezeu. În al doilea rând, învățăm că nu trebuie să amânăm răspunsul nostru către Dumnezeu. Viața trece repede. Nu știm cât timp avem la dispoziție pentru a ne îndrepta. În al treilea rând, învățăm că credința trebuie să fie însoțită de fapte. Nu este suficient să avem numele de creștin; trebuie să avem și viață de creștin. Și, în al patrulea rând, învățăm că Dumnezeu ne respectă libertatea. El ne cheamă, dar nu ne obligă. Noi alegem dacă venim la ospățul Lui sau dacă preferăm să rămânem preocupați doar de lucrurile acestei lumi.

Se spune că un împărat a hotărât să organizeze o mare sărbătoare și a invitat mulți oameni la palat. Tuturor celor care veneau le oferea o haină frumoasă, ca să poată intra la ospăț. În ziua sărbătorii, oamenii au venit, și fiecare a primit haina pregătită de împărat. La un moment dat, împăratul a observat un om care venise la ospăț, dar refuzase să îmbrace haina pe care i-o oferise.

Împăratul l-a întrebat:

— Prietene, cum ai intrat aici fără haina pe care ți-am pregătit-o?

Omul a tăcut.

Atunci împăratul a spus:

— Eu ți-am oferit-o în dar. Nu ți-am cerut să o cumperi. Nu ți-am cerut să o meriți. Ți-am cerut doar să o îmbraci.

Și aici este taina Evangheliei.

Dumnezeu ne oferă tuturor haina harului Său.

Ne-o oferă prin Botez.
Ne-o curăță prin pocăință.
Ne-o întărește prin Sfânta Împărtășanie.
Ne-o păstrează curată prin rugăciune și prin faptele iubirii.

Dar Dumnezeu nu ne poate îmbrăca cu forța.

Noi putem primi darul și putem să-l lepădăm.

De aceea, poate că întrebarea cea mai importantă pentru fiecare dintre noi nu este:

„Am fost chemat la nunta Împăratului?”

Da, am fost chemați.

Ci:

„Am îmbrăcat haina pe care Dumnezeu mi-a oferit-o?”

Când am iertat, am îmbrăcat-o.

Când am făcut un bine fără să așteptăm nimic, am îmbrăcat-o.

Când am plâns cu cel care plânge și ne-am bucurat cu cel care se bucură, am îmbrăcat-o.

Când am venit la biserică nu doar cu trupul, ci și cu inima, am îmbrăcat-o.

Când am spus: „Doamne, am greșit, iartă-mă și schimbă-mă!”, am început să o îmbrăcăm.

Pentru că haina de nuntă nu este pe trup. Este pe suflet.

Și poate că, în această zi, Dumnezeu nu ne întreabă cât de frumoși am fost înaintea oamenilor, ci cât de curat ne-am străduit să fim înaintea Lui.

Pr. Vasile Beni