OGLINDA PARABOLELOR: Meditația PS Claudiu la Duminica a XIV-a după Rusalii

Atât în Evanghelia de astăzi care se încheie cu “întunericul cel din afară”, “plângerea și scrâșnirea dinților”, cât și în cea de duminica trecută, a lucrătorilor ucigași din vie, pe care Stăpânul cu “rău îi va pierde”, putem avea tendința de a ne focaliza atenția pe aspectele acestea negative, ca și cum totul s-ar reduce la o pedeapsă a lui Dumnezeu atunci când lucrurile nu merg cum ar trebui. Cădem în această ispită dacă uităm două lucruri. În primul rând uităm să punem textul în contextul întregii Sfintei Scripturi, care pe lângă aceste două parabole sau altele asemenea, ne pune în fața ochilor și parabola fiului risipitor, și pe cea a drahmei sau a oiței pierdute. Dacă punem în context fiecare fragment scripturistic descoperim că dreptatea și îndurarea sunt două fețe ale aceleiași iubirii a lui Dumnezeu. În al doilea rând nu putem uita faptul că evanghelia de astăzi, ca și cea de duminica trecută sunt parabole și funcția principală a parabolelor este aceea de a ne trezi la realitate, fiind un semn palpabil al milostivirii divine. Așa cum, de exemplu, parabola spusă de Natan regelui David, după ce acesta din urmă îl trimite la moarte pe Urie pentru a-i lua soția, are rolul de a-i prezenta păcatul în toată urâciunea lui și astfel de a-l întoarce de pe calea pierzaniei. Scopul principal nu este acela de a pedepsi, și vedem asta în momentul în care regele își recunoaște greșeala: Natan, în numele Domnului îi spune “nu vei muri!” Similar este scopul parabolei de duminica trecută: Isus le vorbește celor care peste doar câteva zile vor face exact ceea ce descrie parabola vierilor ucigași: Mântuitorul va fi scos în afara Ierusalimului, în afara viei și va fi omorât. Parabola spusă fariseilor este o ultimă tentativă de a-i aduce pe calea cea dreaptă, chiar dacă ei refuză convertirea, fiindcă în loc să spună ca și David „am păcătuit”, ei plănuiesc cu și mai multă îndârjire cum să-l prindă și să-l omoare.

Parabola de astăzi merge în același sens. Remarcăm, așa cum spuneam, plânsetul și scrâșnirea dinților, însă nu putem să nu subliniem și faptul că banchetul este pregătit în mod gratuit pentru noi. Nu trebuie să contribuim cu nimic, nu trebuie să venim cu cadouri, totul este pregătit de către Dumnezeu. Trebuie doar să venim, chiar dacă de multe ori, și asta este prea mult pentru noi. Cu toții avem trista experiență a momentelor în care în mod mai mult sau mai puțin explicit, i-am spus Domnului că avem altceva mai important de făcut decât să fim cu El. Paradoxal, chiar și când îl refuzăm, răul ni-l facem nouă și nu Lui, fiindcă dacă la banchetul Cerului este abundență deplină, lumină și fericire veșnică, refuzând să intrăm, alegem de fapt întunericul și plânsetul care sunt în afara banchetului. Parabola este pentru fiecare dintre noi o chemare a Îndurării Divine la convertire, la a recupera haina de nuntă, haina pe care am primit-o în dar la botez: câți în Cristos v-ați botezat, în Cristos v-ați și îmbrăcat. De multe ori o dezbrăcam pentru a o înlocui cu alte haine, mondene, și de aceea evanghelia de astăzi ne dezvăluie întunericul ce stă dincolo de parada modei acestei lumi. Este chemarea iubirii, ce vrea ca toți să fim mântuiți, ca toți să fim în lumina banchetului divin. Împreună cu regele David, să ne mărturisim și noi cu umilință greșelile. Un preot, în numele lui Isus, ne așteaptă în taina iertării păcatelor, cu o haină nouă, nepurtată, croită pe măsură pentru fiecare dintre noi.

PS Claudiu

Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla

Ev Mt 22,2-14