O femeie a fost transportată la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina la Coldău

*Coldău: accident rutier*

Astăzi, 6 septembrie, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier pe Drumul Național 17, în localitatea Coldău.

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că o femeie de 35 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Dej–Bistrița, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat într-un șanț.

În urma accidentului, conducătoarea auto a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii Compartimentului Rutier Beclean continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul,a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.***

În această dimineață, în jurul orei 07:00, echipajele de intervenție au fost solicitate în localitatea Coldău, în urma unui accident rutier.

Un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În urma accidentului a rezultat o singură victimă, o femeie, găsită conștientă și cooperantă.

La locul solicitării au fost direcționate un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj de pompieri cu autospecială de stingere.

Victima a fost evaluată și stabilizată de echipajul medical, ulterior fiind transportată la CPU Beclean pentru investigații medicale suplimentare, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5