Doi Dascăli, două suflete pereche într-o lumină, la Nunta de Aur – Maria și Iulian Someșan!

             Să fii ...slujitorul unui Împărat este un lucru de ...vis și de visat! Este însă culmea, vorba unui consătean hâtru, să fii o viață...ordonanța unei Împărătese numită Bucurie!  Favoarea aceasta este ceva...peste culmea, vorba aceluiași neuitat consătean de-al nostru, badea Gusti a lui Dumitru!! Ca de obicei, în multipla mea calitate de...consort, de consilier fără portofoliu sau mai simplu de...ordonanță îndrăgostită de obiectul protejat, am participat sâmbătă 15 februarie la braț cu Cornelia la o...nuntă de aur! Adică la sărbătorirea a 50 de ani de  căsătorie a doi dascăli, a doi oameni, a doi părinți – Maria și Iulian Someșan! Evenimentul a avut loc în localitatea Feldru, o așezare care, îmi pare mie, cu un ochi râde și cu celălalt plânge! Râde Feldrul în soare cu casele lui frumoase, cu așezarea sa într-un fel de Rai al simțirii, dar mai ales râde cu oamenii lui neîntrecuți, rămași mândri și demni în fața Vremii vechi și a Vremurilor Noi! Și da, repet, îmi pare doar mie așa, plânge celălalt ochi al Feldrului de dragul și de dorul copiilor lui risipiți în cele străinătăți - un nou rai după unii și o adevărată tragedie pentru alții! Una peste alta și alta alături de altele, Feldrul este o comună, încă, vie prin oamenii lui simpli și muncitori și, în mod egal prin intelectualii săi, prin întreprinzătorii săi și, mai ales prin Sufletul lui nemuritor, ancorat în credința străbună și deci în Speranță!

           Zi de sâmbătă, liniște plăcută pe ulițele mărginite de casele înșirate ca o salbă de mărgele la pieptul unei mirese fericite. Localul în care urma să se petreacă minunea zilei se află la...doi pași de centrul localității! Un spațiu decent, primitor, intim deci, parcă predestinat unui astfel de moment fericit! Când am ajuns noi acolo mesenii destinși și...distinși priveau cu admirație la cei doi dascăli Maria și Iulian Someșan – fericiții sărbătoriți ai zilei, închinându-le fiecare după pofta inimii, unii cu paharul de vin mănăstiresc pregătit de Măicuța Gabriela, alții cu un pahar  de bere...mănăstirească, de Abație cum se zice, artizana fiind iarăși Măicuța Gabriela, alții cu un suc ori cu o stacană de apă de izvor, cu toții încântați de momentul prin care trec și mai ales încântați de chipurile radiind de fericire ale sărbătoriților! Surpriză totală fiind apariția Corneliei, mesenii s-au întors ca la comandă spre ușa de la intrare de unde se auzeau acordurile melodiei Dăscălița...cântată de Cornelia la fel de emoționată și de bucuroasă ca întreaga sală aflată într-o admirație care radia din privirile tuturor... Ca la o chemare tainică s-au alăturat Corneliei mai întâi părintele Aurel Someșan cu vocea sa unică, plăcută, odihnitoare apoi Măicuța Gabriela cu o voce la fel de minunată, amândoi fiind fii celor sărbătoriți, amândoi Slujitori dedicați și devotați ai Domnului, părintele Aurel în parohia Feleacu, iar măicuța Gabriela la mănăstirea Socol. Odată pornit, cântecului i s-au alăturat părintelui Aurel și măicuței Gabriela și sora lor Iuliana apoi întreaga familie prezentă, și, cu vocile lor admirabile de dascăli adevărați doamna Maria și domnul Iulian, sărbătoriții zilei!

          Scriu aceste rânduri pentru că astfel de momente sunt atât de rare, atât de încărcate de amintiri, atât de binevenite pentru suflet, atât de înscrise într-o normalitate de care ne este dor, atât de ziditoare în sufletul creștin, încât parcă...nu parcă ci sigur, ne aduc primăvara în suflet și în întreaga noastră ființă. Astfel de momente magice ne amintesc mereu și mereu de ceea ce înseamnă fericirea și marea bucurie a vieții – PĂRINȚII! Fericire nemurită în versuri nemuritoare de  geniul Poetului Adrian Păunescu:

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut….

             De bună seamă copiii Ana Maria( maica Gabriela), Iuliana și Aurel au plâns de fericire în această zi, alături de bunii lor părinți, mama  Maria și tata Iulian, doi oameni, doi dascăli, două suflete, două Conștiințe mari de care tare drag ne-a fost și ne este tuturor!

              Nouă nu ne rămâne decât să dăm Cezarului ce este a Cezarului, adică toată prețuirea noastră pentru acest moment și pentru această Adevărată Familie, iar bunului Dumnezeu să-i dăruim ceea ce este a lui – smerenia, mulțumirea și toată iubirea noastră! Voi încheia dorindu-le doamnei Maria și domnului Iulian la mulți ani cu sănătate și cu bucurii! Doamne ajută!

             De pază la hotarul Speranței

Colonel în (ne)retragere Florentin Archiudean