Tinerii din Republica Moldova îi mulţumesc senatorului Dorin Dobra

Senatorul PNL Dorin Dobra a primit din partea preşedintelui Mişcării Civice Tinerii Moldovei, Anatol Ursu, o scrisoare de mulţumire. Asta, după ce senatorul Dorin Dobra a fost prezent la Marea Adunare Naţională de la Chişinău, alături de peste 30.000 de persoane care au cerut reunificarea Republicii Moldova cu România.

Redăm, în continuare, scrisoare de mulţumire trimisă senatorului Dorin Dobra

Noi, Tinerii Moldovei, am avut cea mai frumoasă perioadă din vieţile noastre la Chișinău (Marea Adunare Naţională din 5 iulie), la Ungheni (Podul de Flori din 11 iulie), la București (când am fost întâmpinaţi de fraţii din dreapta Prutului pe 12 iulie) și nu ne vom opri până nu vom Reîntregi Ţara. Am mers pe caniculă și ploi ca să ajungem să cerem Unirea la București, pentru că noi ne dorim să revenim acasă. Limba lui Ion şi Doinea Aldea Teodorovici și cele mai frumoase tradiţii pe care le păstrăm cu sfinţenie nu ne lasă să dormim liniștiţi nici o noapte până când nu vom merge la Iași, la bojdeuca lui Creangă fără ca să fim întrebaţi pe Prut cu ce scop trecem graniţa (rușinoasă). Bucuria pe care am trăit-o la București când ne aplaudau mii de oameni în stradă sau locurile nemaipomenite pe care le-am văzut la primele Şcoli de de Cultură și Afirmare Românească ne întăresc și ne dau forţe să continuăm demersul nostru cu și mai multă încredere.

Vă avem aproape și asta ne face invincibili. Ne dăm seama că aveţi mii de alte griji în viaţa de zi cu zi și ne minunăm cât de mult ne puteţi iubi încât să ne susţineţi acţiunile chiar și pe astfel de vremuri grele. Vă simţim căldura părintească și vă mulţumim că existaţi. Cu noi, cei care suntem tineri, entuziaști și plini de forţe și cu dumneavoastră, cei care ne oferiţi un sprijin financiar când avem mai mare nevoie, dezideratul Unirii e foarte aproape.

Primiţi mulţumirile noastre. Am încercat să nu vă dezamăgim și să ne continuăm pe jos Marșul lui Ștefan cel Mare scandând în 1000 de voci: „Doar o ŢARĂ am și asta o iubesc: Basarabia – pământ românesc!”.

Cu alese gânduri,

Președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei, Anatol URSU

Comentarii

22/07/15 17:47
Cititor

Tare ma tem ca "miscarea" asta este de dragoste fata de "Europa" ... nu de Romania... neaparat ! Hai sa fim seriosi...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5