Toamna Bârgăuană, cântec, joc şi voie bună

Primăria şi Consiliul Local Prundu Bârgăului, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură, au organizat cea de-a VII-a ediţie a Festivalului „Toamna Bârgăuană”. Manifestarea, ce s-a derulat pe scena Căminului Cultural Prundu Bârgăului a fost coordonată de directorul instituţiei, Ioana Suciu, iar din partea CJC, de maestrul coregraf Ioan Simionca. Susţinută de primarul Doru Crişan, prezent la manifestare, ediţia din acest an a debutat cu Ansamblul folcloric „Doina Dorului”, din Vatra Dornei, care au prezentat atât cântece cât şi suite de dansuri din Bucovina, Moldova şi Oaş. Un punct aparte l-a constituit momentul prezentat de soprana Cristina Bălan şi pianista Lavinia Cigu. Ansamblul folcloric „Plaiurile Bârgăului”, condus de Ioana Suciu, dirijor Dumitru Ciupa, instructor Valentin Ciurea, a prezentat dansuri de pe Valea Bârgăului, dar şi de pe Şieu şi Someş, precum şi un obicei de nuntă, în cadrul căruia a fost prezentă şi celebra găină adusă de Ioana Monda. Solistele vocale Maria şi Andreea Pavelean, Florina Bălan, Ioana Monda, alături de maestrul Dumitru Ciupa la taragot, au întregit atmosfera de sărbătoare şi petrecerea care a marcat Lăsatul Secului la Prundu Bârgăului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5