Tragedie. La băutură, un bărbat de 32 de ani, din Cormaia, și-a ucis fratele
La data de 16 iulie a.c., polițiștii din Sângeorz-Băi au fost sesizați cu privire la faptul că între doi frați, ambii de 32 de ani, din Cormaia, a izbucnit un scandal. La fața locului s-a constatat că, pe fondul consumului de alcool, cei doi s-ar fi agresat reciproc, în curtea locuinței lor, iar în urma loviturilor, unul dintre aceștia a intrat în stare de inconștiență, fiind transportat la spital unde, din nefericire, a decedat.
În cadrul cercetărilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie raportată la infracțiunea de vătămare corporală.
Ulterior, a fost dispusă schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de violență în familie raportată la infracțiunea de vătămare corporală, în infracțiunea de violență în familie raportată la infracțiunea de omor.
Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Astăzi, 17 iulie, acesta a fost prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie raportat la infracțiunea de omor.
Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
Adaugă comentariu nou