CUVÂNTUL VINDECĂTOR

TRANSCENDEREA FERICIRII

TRANSCENDEREA FERICIRII se intitulează una din cărţile lui Serghei Nikolaevici Lazarev, pe marginea căreia am notat câteva gânduri ce mi-au venit în minte în timp ce am citit-o. Ca şi în alte dăţi, am observat cum facem parte din Mintea Universală şi că unii dintre noi, chiar dacă nu ne cunoaştem fizic, gândim la fel, însă exprimăm în alt mod gândurile şi intuiţiile sau simţămintele noastre.

Prin autoanaliză serioasă şi îndelungată, prin cititul unor cărţi valoroase din domeniul spiritualităţii, dar şi prin conversaţii cu oameni deosebiţi, am ajuns la nişte concluzii de care ţin cont în viaţă, îmi sunt de ajutor, iar un crâmpei din aceste învăţăminte vi le spun aici.

Creionul, nu cel dermatograf, a scris, cu ajutorul mâinii mele, următoarele idei venite în mintea mea şi pe care, desigur le cunoaşteţi, dar o reamintire a unor lucruri bune ne bucură sufletul. Acum culeg la calculator aceste cuvinte pentru Dumneavoastră.

Prin iubirea de Dumnezeu putem să vindecăm ataşamentul faţă de oamenii care nu se pot schimba în bine, dar noi credeam că i-am fi putut schimba şi de aceea ne-am ataşat de ei. Omul adult nu se schimbă decât dacă vrea el şi dacă conştientizează cine este şi ce e bine pentru el, dar ca să reuşească acest lucru are nevoie de a-L iubi în primul rând pe Dumnezeu. Să nu ne supărăm când vedem că cineva din jurul nostru nu se poate schimba în bine pentru că acel om trăieşte într-un strat de conştiinţă propriu şi va face schimbarea când va putea.

Când lucrăm asupra propriului nostru Eu, reuşim să evităm îmbolnăviri la nivelul corpului fizic. Evoluţia Eului nostru este în funcţie de cât de mult îl iubim pe Dumnezeu.

Adesea discut cu cei din jurul meu despre faptul că trecutul nu se regretă, ci doar învăţăm din el, prezentul e totul şi dau exemplul cum ziua de azi o pregăteşte pe cea de mâine şi că viitorul e în mâinile lui Dumnezeu. Legat de afirmaţia ziua de azi o pregăteşte pe cea de mâine, stând de vorbă cu nişte elevi mi-au cerut să spun, mai concret, ce înseamnă asta şi am explicat că dacă azi nu pregătesc lecţia, a doua zi efectele sunt în funcţie de acest fapt, iar într-o casă dacă azi totul se lasă aşa, adică nu se face curat, nu se spală vasele, a doua zi se va vedea şi va fi mult mai greu de reparat, iar mirosul urât şi dezordinea îl afectează chiar pe cel care a lăsat pe mâine ceea ce putea să facă azi.

Cât priveşte sintagma: viitorul e în mâinile lui Dumnezeu, obişnuiesc să spun, dar şi fac acest lucru, definesc pozitiv ceea ce urmează să se întâmple în viaţa mea, a copiilor mei şi a oamenilor. Posibil să nu se întâmple aşa, dar nu ne costă nimic dacă avem încredere în Dumnezeu, iar gândirea noastră este mereu pozitivă. Gândirea pozitivă denotă sănătate mentală şi credinţă neclintită în Divinitate, în Înţelepciunea Creatorului.

Şi Lazarev spune ceva asemănător: „Nu putem să gândim rău despre viitor, întrucât în viitor noi ajungem la Dumnezeu, ne întoarcem la Dumnezeu. Orice eveniment care are loc şi va avea loc ne împinge pe noi spre iubire şi spre Dumnezeu. Voinţa divină se manifestă în toate.”

Este ştiut faptul că ne ajutăm sufletul să fie sănătos dacă nu regretăm trecutul, dacă nu ne temem de viitor, dacă eliminăm agresivitatea faţă de Iubire, dacă eliminăm supărarea pe părinţi, pe oamenii pe care îi iubim, pe noi înşine.

Suntem, ca Oameni, produsul educaţiei din familia în care ne-am născut şi am crescut, a conştiinţei colective în care trăim. Fără ca noi să relaţionăm şi să schimbăm informaţii, ar fi imposibilă evoluţia şi dezvoltarea în Om a aspiraţiei către unitate, către Mântuire.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5