Tratament la cartof, pentru perioada 26 – 31 iulie!
BULETIN DE AVERTIZARE Nr. 48 din 25 iulie 2022
La cultura de CARTOF - pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare:
- Mana cartofului este produsă de ciuperca Phytophthora infestans, se manifestă atât pe organele aeriene ale plantei, cât și pe tuberculi. Pe frunze simptomele apar înainte de perioada înfloririi și pot fi observate până toamna târziu. Apar pete cu formă circulară, în nuanțe de galben-untdelemn, care în
timp se transformă într-un fel de arsuri brune cu un inel galben. De asemenea, pe fața inferioară a frunzei va apărea un puf foarte fin și de culoare albicioasă, compus din miceliul ciupercii. Cu cât vremea e mai ploioasă/umedă, cu atât ciuperca se va extinde mai rapid, iar întreaga suprafață a frunzei va căpăta nuanțe de brun. Pe tulpini simptomele se pot vedea cu ochiul liber și pe tulpini. Astfel, pe pețiolul frunzelor și pe pedunculi apar niște pete cu formă alungită, în nuanțe de brun negricios, a căror mărime variază. De menționat este faptul că dacă aceste pete cuprind tulpina cartofului de jur împrejurul acesteia, atunci ele se usucă în totalitate, împreună cu frunzele. Pe tuberculi se observă zone de culoare brun-cenușiu, care au țesuturile ușor scufundate. Pe suprafața acestor zone brune vei observa, în timp, că apare și înaintează spre centrul lor o colorație de un cenușiu mai difuz. De asemenea, cartofii atacați care sunt ținuți în spații umede se vor acoperi cu un puf care e alcătuit din miceliul ciupercii care a declanșat infecția.
https://www.agro.basf.ro/ro/stiri/basf-in-camp/mana-cartofului-principal...
Pătarea brună a frunzelor de cartof (alternarioza), cauzată de ciuperca Alternaria solani, este, după mana cartofului (Phytophthora infestans), cea mai gravă și mai răspândită boală care afectează culturile de cartof. De obicei, alternarioza apare în perioada înfloritului și se manifestă mai întâi pe
frunze, după care, în condiții favorabile, infecția fungică ajunge pe tulpini, până la tuberculi, mai ales dacă aceștia sunt recoltați când vremea este ploioasă. Dacă găsesc mediul propice dezvoltării, conidiile ciupercii germinează în aproximativ 40 de minute, iar primele semne ale bolii apar la 5-7 zile de la contaminare.
Atacul ciupercii Alternaria solani se manifestă mai întâi la nivelul frunzelor cartofului, pornind de la cele de la baza plantei. Astfel, în perioada înfloritului, pe frunze apar pete brune, ulterior cenușii, mai mult sau mai puțin circulare, care pot avea un diametru de 10 mm sau chiar mai mare. Aceste pete sunt foarte bine delimitate, vizibile și zonate concentric. Petele brune sunt înconjurate de o zona galbenă, care face trecerea spre țesutul sănătos al frunzei, încă neafectat de infecție. Ulterior, pe suprafața petelor se dezvoltă un puf catifelat de culoare brun-închisă, care reprezintă, de fapt, fructificațiile ciupercii. Frunzele infectate se deformează, se ofilesc și, într-un final, se usucă, dar nu cad.
În condiții favorabile, atacul ciupercii poate trece și pe tuberculi. Pete aproape circulare, brune și puțin adâncite, asemănătoare celor care apar pe frunze, se dezvoltă pe tegument. Uneori, ele se pot uni, acoperind suprafețe mari. Pulpa din dreptul lor se înnegrește și putrezește.
https://www.agro.basf.ro/ro/stiri/basf-in-camp/alternarioza-cartof-cauze...
Pentru prevenirea atacului de boli se recomandă:
Folosirea unor tuberculi sănătoși la plantare, plantarea lor să fie făcută la 10-15 cm;
Pentru a evita riscul infectării târzii la tuberculii din sol ;
De asemenea, în perioada de infecție ar trebui evitată irigarea culturilor cu
ajutorul aspersoarelor pentru că acestea încurajează dezvoltarea/extinderea bolii.
Gândacul din Colorado – Leptinotarsa decemlineata. Adultul roade frunzele, producând găuri cu margini neregulate pe suprafața lor, uneori ajungând chiar și să consume întreaga frunză. În schimb, larvele tinere perforează frunzele doar sub forma unor orificii mici, iar pe măsură ce se dezvoltă, ajung să
roadă frunzele în întregime, provocând defolierea plantelor. În unele cazuri, pot consuma și lăstarii.Pe durata vieții, un singur gândac din Colorado poate ajunge să consume o cantitate de frunze care totalizează o suprafață de aproape 30-40 cm². În lipsa frunzelor, gândacii din Colorado pot ajunge să consume tuberculii de cartofi, când aceștia se găsesc la suprafața solului, dar și fructele de vinete și tomate.
Dacă nu sunt ținuți sub control, gândacii din Colorado pot provoca pagube mari culturilor de cartofi, tomate sau vinete. Deși există unele metode naturale pentru combaterea lor, despre care puteți auzi din diverse surse, precum plasarea plantelor de hrean, coriandru sau a gălbenelelor printre cartofi, stropirea lor cu infuzie de gălbenele și ceai de muștar sălbatic sau chiar metode mecanice (adunarea și strângerea manuală a insectelor), acestea nu sunt la fel de eficiente precum insecticidele. În plus, metodele naturale de combatere a acestor insecte dăunătoare pot fi aplicate doar la suprafețe mici și au o eficacitate redusă.
https://www.agro.basf.ro/ro/stiri/basf-in-camp/gandacul-din-colorado-ori...
combatere.html
Se va efectua un tratament cu unul din urmatoarele amestecuri de pesticide:
1. MELODY COMPACT 49 WG – 0,2% (2,0 kg/ha) sau AMISTAR (MIRADOR 250 SC - a doua denumire comerciala) 0,5-1,0 l/ha sau INFINITO 687,5 SC - 1,4 l/ha + MOSPILAN 20 SP – 0,06 kg/ha sau CORAGEN - 62,5 ml/ha + KARATE ZEON / (NINJA -a doua denumire comerciala) - 0,20 l/ha sau KAISO
SORBIE 5 EG / (REXARIS - a doua denumire comerciala) - 0,15 kg/ha;
2. ARMETIL COBRE – 0,25% (2,5 kg/h) sau POLYRAM DF - 1,8 kg/ha sau KUPFER FUSILAN WG - 2,5 kg/ha + MOSPILAN 20 SP – 0,06 kg/ha sau MAVRIK 2 F (EVURE - a doua denumire comerciala) – 0,2 l/ha;
3. CURZATE F – 2,5 l/ha sau ZEAMA BORDELEZA – 0,5% + MOSPILAN 20 SP – 0,06 kg/ha sau ALVERDE - 0,1 % (1,0 l/ha/1000 l apa).
Tratamentul se va efectua in perioada 26 – 31 iulie 2022.
La efectuarea tratamentului se vor folosi doar fungicide dacă nu sunt prezente larve de Colorado.
La toate reţetele de tratament se poate adăuga îngrăşământ foliar în concentraţiile
recomandate de producător.
Alte Recomandări importante:
Luati masurile ce se impun pentru protectia mediului inconjurator !
- produsele se solubilizeaza separat, se omogenizeaza si apoi se pulverizeaza ;
- resturile de solutii sau apa rezultata in urma spălării echipamentelor de stropit nu trebuie sa ajungă in apropierea
apelor de suprafața, sanțuri etc.
- executarea tratamentului, pe timp linistit fără vânt. Nu aplicați tratamentul daca viteza văntului este mai mare de 4-5 m /s.
- cititi cu atentie eticheta produsului pe care il folositi ;
- la realizarea amestecurilor se verifica compatibilitatea pesticidelor, fizica si chimica.
- Se vor utiliza doar produse de protecţia plantelor recomandate de CODEX-PEST EXPERT, pentru testele avertizate, omologate de către ,,COMISIA INTERMINISTERIALĂ DE OMOLOGARE A PRODUSELOR DE UZ FITOSANITAR”, avizate pentru a fi folosite pe teritoriul ROMÂNIEI.
- Respectati cu strictete normele de lucru cu produse de uz fitosanitar, pe cele de securitate a muncii, de protectie a albinelor si a animalelor !, conform ORDINULUI COMUN (Ord. 45/1991 al MAA ; 68/05.02.1992 Min.Mediului ; 15b/3404/1991 al Dep. Pentru Admin. Locala şi 127/1991 al ACA din
Romania, 1786/TB/1991 al Minist. Transporturilor).
Produsele fitosanitare trebuie să fie utilizate în mod corespunzător.
Utilizarea lor corectă include aplicarea principiilor bunelor practici fitosanitare si îndeplinirea conditiilor stabilite în conformitate cu articolul 31 si specificate pe etichetă. Aceasta respectă, de asemenea, dispozitiile Directivei 2009/128/CE si, în special, principiile generale de combatere integrată a dăunătorilor prevăzute la articolul 14 si în anexa III la respectiva directivă.
In vederea protejarii sanatatii oamenilor si a animalelor, protectiei albinelor si a mediului inconjurator, producatorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care utilizeaza pe terenurile pe care le detin produse de uz fitosanitar din grupele a III-a si a IV-a de toxicitate, au obligatia sa le depoziteze, sa le manipuleze si sa le utilizeze in conformitate cu instructiunile tehnice care le insotesc, aprobate potrivit legii.
Constituie contravenţii următoarele fapte:
- nerespectarea prevederilor art. 28 din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 privind introducerea pe piaţă şi utilizarea produselor de protecţie a plantelor autorizate;
- nerespectarea de către utilizatori a prevederilor art. 67 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009 privind menţinerea evidenţei pe o perioadă de cel puţin 3 ani a produselor de protecţie a plantelor pe care le utilizează:
Nume şi prenume fermier/soc. comercială.......................
Domiciliu fermier/sediul social al societăţii ......................
(Comuna, judeţul)
Ferma (nume/număr, adresa)..........................................
Citiţi şi:
- Tratamente care se aplică la cartof pentru combaterea dăunătorilor!
- Ce tratamente se aplică la culturile de legume!
- Tratamente la cultura de piersic şi cais, pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare!
- Tratamente care se aplică la viţa-de-vie în perioada 7-12 iulie!
- Tratamente pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare la viţa-de-vie
Adaugă comentariu nou