Trei clase de elevi din Bistriţa şi Beclean intră în scenariul roşu! Două grupe de grădiniţă de la Nuşeni, în scenariul galben!
În cadrul ultimei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au fost analizate particularitățile locale în funcție de situația epidemiologică actuală. Astfel, în baza Ordinului comun Nr. 5487/1494/2020 – al Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății – privind organizarea activității în cadrul unităților / instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 și avizelor primite până în acest moment de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud și Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud pentru hotărârile consiliilor de administrație ale școlilor, s-au actualizat scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ din județul Bistrița-Năsăud.
Prin urmare, a fost adoptată Hotărârea C.J.S.U. Bistrița-Năsăud Nr. 27/25.09.2020 care cuprinde următoarele modificări:
• Se va aplica scenariul 2 (galben) pentru:
- Școala Gimnazială Nușeni - învățământ preșcolar: grupa mijlocie și grupa mare.
• Se va aplica scenariul 3 (roșu) pentru:
- Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița - clasa a IV-a C;
- Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Bistrița - clasa a VII-a A;
- Liceul Tehnologic Agricol Beclean - clasa a XI-a D.
Hotărârea intră în vigoare începând cu data de 28 septembrie.
sursa: Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud
Citiţi şi:
- Școlile din Poiana Ilvei, Dumitrița, Livezile, Budești, Rebrișoara trec în scenariul galben! Clase de la Pintic și Ocnița, în scenariul roșu!
- Învăţământul gimnazial şi liceal de la Liviu Rebreanu, în online, până în 28 octombrie! Vezi ce alte clase sunt în scenariul roşu!
- Şcoala Gimnazială Spermezeu a trecut în scenariul verde! O clasă de la CN George Coşbuc, în scenariul roşu!
- Clasele din județ care au intrat în scenariul roșu!
- Vezi ce clase și ce școli au intrat în scenariul roșu!
Adaugă comentariu nou