Trei persoane rănite într-un accident la Galații Bistriței!

Noaptea trecută, în jurul orei 23:00, pe Drumul Național 15A, în localitatea Galații Bistriței s-a produs un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a trei persoane.

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Dipșa conducea un autoturism pe Drumul Național 15A, din direcția Bistrița către Reghin, a intrat în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa pe aceeași direcție, condus de un bărbat de 37 de ani din aceeași localitate.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto cât și a unui pasager din primul autotuturism, un tânăr de 25 de ani din Sărata, aceștia fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0.78 mg/L alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 22 de ani și o valoare de 0.72 mg/L alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 37 de ani. Totodată, în urma verificărilor polițiștii au constatat faptul că șoferul de 22 de ani nu deține permis de conducere.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis.
***

Pompierii militari cu echipaj de descarcerare si un echipaj SMURD de prim ajutor, respectiv un echipaj de la SAJ Bistrița Năsăud intervin în localitatea Galații Bistriței la un accident rutier in care au fost implicate două autoturisme.

Nu au fost victime încarcerate, intr-un autoturism se aflau trei bărbați, respectiv în celalalt doar conducătorul auto, de sex masculin.

Trei dintre cele patru victime urmează sa fie transportate la spital după ce au fost evaluate la fața locului. Victimele sunt conștiente și cooperante, prezintă multiple leziuni și traumatisme in urma accidentului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5