Un bărbat de 35 de ani, din Sângeorz-Băi, accidentat mortal, între Mititei și Salva
Noaptea trecută, polițiștii Serviciului Rutier au fost semnalați despre producerea unui accident pe Drumul Național 17D, între Mititei și Salva.
Din primele verificări, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din Feldru, a accidentat doi pietoni care se aflau pe partea carosabilă, lângă un autoturism oprit, la volanul căruia se afla o femeie.
În urma accidentului, cei doi pietoni de 42, respectiv 35 de ani, din Nepos și Sângeorz Băi au fost răniți, ulterior fiind din păcate constatat decesul bărbatului de 35 de ani.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatele etilotest și DrugTest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier., a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
La fața locului, ai intervenit un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud, un echipaj SAJ Năsăud și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.
Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, în accident au fost implicate două autoturisme și patru victime, trei bărbați și o femeie.
Două victime (bărbați) au fost găsite inconștiente, dintre care una în stop cardiorespirator. Pentru bărbatul aflat în stop s-a aplicat protocolul de resuscitare, din nefericire organismul acestuia nu a răspuns manevrelor aplicate, astfel a fost declarat decesul la fața locului.
Cea de-a doua victimă (bărbat) inconștientă a fost stabilizată la fața locului, prezenta multiple traumatisme și leziuni. Aceasta a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare.
Celelalte două victime, un bărbat și o femeie, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale și au refuzat transportul la spital.
Citiţi şi:
- Biciclist în stop cardiorespirator la Nimigea de Jos după ce a fost accidentat de o maşină
- Un tânăr de 28 ani şi-a pierdut viaţa într-un accident la Brăteni
- Un copil de 10 ani, accidentat mortal de o mașină, la Ciceu Mihăiești!
- Un bărbat de 82 de ani a decedat la Strâmba, după ce un copac a căzut peste el!
- Un bărbat de 53 de ani, din Ilișua, a fost accidentat mortal. Indicii că șoferul din Năsăud ar fi consumat substanțe psihoactive
Adaugă comentariu nou