Un bistriţean s-a ales cu dosar penal după ce şi-a adus, ilegal, o armă din Spania
Sâm, 05/25/2019 - 19:02
În cadrul acțiunilor desfășurate de polițiștii de la Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciul de Acțiuni Speciale, a fost identificat un bărbat de 59 de ani, care deținea, fără să fie autorizat în acest sens, o pușca cu aer comprimat din categoria armelor neletale, supuse regimului autorizării.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că acesta ar fi procurat arma din Spania și ar fi introdus-o ilegal pe teritoriul României.
S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
Citiţi şi:
- Un sălăuan şi-a adus armă din Germania. Tânărul, sub control judiciar
- Pistol ridicat de polițiști. Bărbatul din Viișoara, ce l-a procurat din San Marino, s-a ales cu dosar penal!
- Percheziții la persoane din Bistrița, Beclean, Lechința și Sânmihaiu de Câmpie, cercetate pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor
- Un bărbat din Malin a fost reținut de polițiști la scurt timp după ce și-ar fi amenințat vecinul, având asupra lui un pistol neletal, deținut ilegal
- Doi bistrițeni sunt cercetați pentru deținerea fără drept a unor arme

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Un adevărat focar de cultură, credință și iubire pentru carteÎn cartierul Subcetate din Bistrița,...
Comentarii
Iuliu -
Sâm, 14:48
Motto:
„Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului...
prof. Vasile Găurean -
Sâm, 07:49
La Mulți Ani!Sănătate și bucurie dv. și familiei.
Buzila Geta -
Vin, 20:23
vreau sa ma înscriu clasa a 8 a
Buzila Geta -
Vin, 20:23
vreau sa ma înscriu clasa a 8 a
Mormintele. La Bistrița -
Vin, 10:49
La Bistrița — sunt morminte,
Gropi ca-n cimitir și-un drum
Unde popi cu lungi veștminte,
Din...
Aniversări
La ceas aniversar, transmitem cordiale urări de bine domnului profesor Florin Florian, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 Bistrița Bârgăului.
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări aniversare doamnei Annamària Antal, director executiv la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret...
În această zi deosebită, adresăm calde urări de bine doamnei Marinela (Neli) Lazea, consilier superior în cadrul Primăriei Bistrița.























Adaugă comentariu nou