Un clujean a muşcat de deget un poliţist de la Acţiuni Speciale! Arest preventiv pentru 15 zile!
Un tânăr din Cluj a fost reţinut pentru ultraj, asta după ce a muşcat de degat un agent de poliţie de la SAS. În data de 14 martie, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa a fost înregistrat dosarul penal 848/P/2021 având ca obiect săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) Cod Penal, raportat la art. 193, alin. (1) Cod Penal.
"În fapt, în data de 14 martie, în jurul orei 00.30, inculpatul (n.n. – tânăr în vârstă de 26 ani, domiciliat în judeţul Cluj) a agresat fizic pe persoana vătămată, agent de poliţie în cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud – Serviciul pentru Acţiuni Speciale, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin aplicarea unei muşcături la nivelul degetului arătător al mâinii stângi, cauzându-i leziuni traumatice care necesită 2-3 zile de îngrijire medicală pentru vindecare", precizează procurorul Cezar Maxim, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa.
Inculpatul a fost reţinut în arestul IPJ B-N, iar la data de 14 martie, judecătorul a dispus arestarea preventivă pentru 15 zile.
Citiţi şi:
- Pădurar pus sub control judiciar, pentru abuz în serviciu
- Traian Ogâgău: A fost o onoare pentru mine să conduc această frumoasă localitate!
- Doi bărbaţi, cercetaţi de procurorii din Beclean, după ce au prezentat adeverinţe de angajator false!
- Prima hotărâre în dosarul de incompatibilitate al primarului din Sângeorz Băi! Traian Ogâgău: Ne vedem de proiecte, avem 88 milioane lei pentru investiţii
- Fost primar trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Adaugă comentariu nou