Un copil de numai 7 ani, cercetat pentru furtul unor plăcuţe de înmatriculare

Un minor de numai şapte ani a reuşit să-i pună la muncă serioasă pe poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale. Oamenii legii au fost sesizaţi de Vasile M., în vârstă de 53 ani din Năsăud, despre faptul că, în perioada iunie-iulie a.c., persoane necunoscute i-au sustras plăcuţele cu numerele de înmatriculare aplicate pe autoturismul proprietate personală parcat într-un garaj.
„În urma cercetărilor efectuate a fost identificat suspectul pentru comiterea faptei, acesta fiind un minor de 7 ani din oraşul Năsăud, care în cursul lunii iunie 2012, profitând de faptul că uşa de acces în garaj era neasigurată, a pătruns în interior de unde a sustras plăcuţele de înmatriculare aplicate pe autoturism, după care s-a jucat cu ele şi le-a aruncat în râul Someş”, precizează inspectorul Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Copilul e copil, dar un om matur nu-şi lăsa garajul deschis sau se uita măcar la o săptămână să vadă dacă mai are maşina.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5