Un nou poet lansat la Runcu Salvei

Un eveniment deosebit a fost organizat de Şcoala Gimnazială „Ioan S. Pavelea” din Runcu Salvei, la iniţiativa directoarei Amelia Man. Patronul spiritual al instituţiei de învăţământ, Ioan S. Pavelea, dascăl ilustru, născut la Runcu Salvei, autorul unor importante cărţi despre toponomia locală, traducător şi scriitor, a fost pomenit în cadrul unei slujbe oficiată de părintele paroh Ilie Furcea. În acest cadru, s-au depus coroane la bustul dascălului Pavelea, amplasat în curtea şcolii şi s-a vorbit despre importanţa personalităţii în rândul runcanilor. Un moment aparte a fost lansarea cărţii „Un suflet de copil” a cărei autoare este Adelina Mihăiese, elevă a şcolii din Runc.
Cartea, cu o prefaţă semnată de scriitorul Ioan-Pavel Azap, redactor al revistei „Tribuna” din Cluj, a apărut la Editura Şcoala Ardeleană.
Despre volum au vorbit Vasile Dâncu, poetul la care au ucenit poeţii mai tineri ai Runcului, Ioan Pintea – managerul Bibliotecii Judeţene şi editorul Vasile George Dâncu. Toţi au fost de acord că e vorba de o poezie proaspătă, necontaminată de influenţe, recomandându-i tinerie poete din Runc să citească multă poezie, după exemplul runcanilor care sunt buni cititori.
Au participat elevi, părinţi şi cadre didactice, care în finalul sărbătorii au asistat la un recital de poezie al tinerei autoare, pe care Azap o consideră „mai mult decât o promisiune”, iar mai apoi cu toţii au cântat Imnul şcolii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5