Un șofer de 63 de ani din Beclean, care consumase alcool, a acroșat două mașini care circulau din sens opus
Astăzi, 30 noiembrie, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit ca urmare a producerii unui accident rutier, produs pe Drumul Județean 172, soldat cu pagube materiale.
Din primele date, un autoturism care circula pe direcția Figa-Beclean și care era condus de un bărbat de 63 de ani din Beclean a acroșat alte două autoturisme care circulau din sens opus și care erau conduse de un bărbat de 49 de ani din Beclean, respectiv o femeie de 35 de ani din Bozieș.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 63 de ani și negative în cazul celorlalți doi conducători auto. Bărbatul de 63 de ani a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.
Polițiștii Compartimentului Rutier Beclean continuă cercetările în acest caz, a transmis IPJ BN.
Citiţi şi:
- Un șofer din Galații Bistriței, care consumase alcool, a ajuns cu mașina în șanț
- Bărbat din Viişoara, care consumase alcool, depistat în trafic după ce poliţiştii au fost sesizaţi de alt şofer
- Şofer din comuna Şanţ, depistat băut la volan, după ce a acroşat un autoturism
- Tânără din Ardan, transportată la spital, după ce a intrat cu mașina pe sensul opus într-un alt autoturism
- Șoferul care a fost implicat în accidentul de la Budacu de Sus consumase alcool! Cinci minori și șoferul, transportați la spital
Adaugă comentariu nou