Un subiect atât de actual ! Pot vorbi cu Dumnezeu prin smartphone? Ne va răspunde Pr. Lect. Univ. Dr. Liviu Vidican-Manci. Vă aşteptăm la evenimentul gândit pr. Raul Pap, alături de pr. Dan Iftimi şi pr. Vlad Todoran ! Moderator: Menuţ Maximinian !

Departamentul Misionar din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, organizează vineri, 18 octombrie, ora 18:00, la Centrul Cultural Arta din Municipiul Dej, conferința cu tema: Pot vorbi cu Dumnezeu prin smartphone? - Provocări pentru viața spirituală a tânărului creștin, susținută de Pr. Lect. Univ. Dr. Liviu Vidican-Manci. moderatorul evenimentului este scriitorul Menuţ Maximinian. Potrivit organizatorilor, acest eveniment cultural își propune să ofere posibile răspunsuri legate de provocările din mediul online. În mod concret, cum să folosim eficient rețelele de socializare, în scop practic, ca utilizarea lor să nu fie o pierdere de timp. Acţiunea este organizată şi gândită de către părintele Raul Pap, în calitate de coordonator al Departamentului Misionar din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, alături de şi preoţii Iftimi Dan – reprezentant al departamentului în Protopopiatul Beclean, şi Vlad Todoran – reprezentant al departamentului în Protopopiatul Dej. Evenimentul este organizat în colaborare cu Protopopiatul Beclean – protopop Doru Zinveliu şi Protopopiatul Dej – protopop Ioan Buftea.
Eveniment realizat cu sprijinul principal al Prămăriei Căianu Mic şi a primarului Paul Ştir. Au fost alături în demers Primăria municipiului Dej - primarul Costan Morar, primarul Vasile Iuga - Ciceu Giurgeşti, primarul Călin Mureşan - Câţcău, Asociaţia Filantropia Dej, Liga Tinerilor Creştin Ortodocşi Dej, Asociaţia Tinerilor Creştin Ortodocşi Beclean.
Parteneri media: Radio Renaşterea, Radio Someş, Radio Fir, Radio Stil, „Răsunetul”, Observator BN, Timponline, ziar de Bistriţa, Dej 24, Dejanul.ro, Gherla Info.
........................
Pr. Liviu Vidican-Manci este absolvent al Faculății de Teologie Ortodoxă și al Facultății de Business, ambele din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
În perioada 2005-2007 a urmat studii superioare de specialitate la Institutul Catolic din Paris, Franța, iar din anul 2012 este doctor în Teologie, la disciplina Istoria Bisericii Universale, cu titlul lucrării: „Cathari și Albigenzi în Europa Occidentală a secolelor XI-XIV”, îndrumătorul lucrării fiind pr. prof. univ. dr. Vasile Leb de la Școala Doctorală „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj. Anul acesta a primit pentru a doua oară titlul ştiinţific de doctor în Teologie, la disciplina Omiletică-Catehetică, cu teza „Impactul catehezei și al predicii asupra «generației digitale» prin utilizarea noilor tehnologii ale informației și comunicării”, sub îndrumarea a doi conducători de doctorat: pr. prof. univ. dr. Vasile Gordon de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și prof. univ. dr. Nicolae-Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din Cluj-Napoca.
Din anul 2011 este inspector eparhial pentru catehizarea parohială, ocupându-se de organizarea și supravegherea activităților catehetice din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului; din toamna anului 2012 până în prezent este directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, iar din 2017 este cadru didactic titular al Facultății de Teologie Ortodoxă. Este autorul a numeroase articole și studii de specialitate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]