Alcoolul le-a luat minţile »

Un tânăr din Reteag şi-a omorât tatăl

Un tânăr de 24 ani din comuna Petru Rareş şi-a ucis tatăl, în urma unui conflict spontan izbucnit pe fondul consumului excesiv de alcool. Miercuri seara, între Gheorghe R. (50 ani) şi fiul său, Marius B., a izbucnit un scandal în urma căruia autorul a luat un cuţit de bucătărie şi ajungându-şi în curte tatăl, l-a înjunghiat în zona gâtului, provocându-i moartea. Fratele său a încercat să-l oprească, însă a fost şi el înjunghiat în zona abdominală.

Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au fost sesizaţi de acest fapt prin Serviciul Apeluri de Urgenţă 112, la faţa locului deplasându-se echipa operativă a IPJ BN împreună cu procurorul criminalist.Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ BN, inspector Raluca Moldovan, Marius B. a fost reţinut de poliţişti pe timp de 24 ore, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat. El va fi prezentat Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă. Pentru fapt sa, prevăzută şi pedepsită de art. 174, alin 1 şi art. 175, alin. 1, lit. C din Codul penal, tânărul riscă să petreacă în închisoare, între 15 şi 25 de ani.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5