Un valoros pictor spaniol, Eduardo Diez, pe simezele Atelier Art C14 Bistriţa

O inedită, sensibilă şi provocatoare expoziţie de pictură, cu o denumire sugestivă şi semnificativă, „Marine şi peisaje”, apariţând pictorului spaniol Eduardo Diez, căsătorit cu o româncă, un renumit şi recunoscut artist plastic profesionist, a avut un frumos şi elocvent vernisaj la cunoscuta, consacrata şi apreciata Galerie Atelier Art C14 din Bistriţa, în prezenţa unui public avizat, doritor de frumos şi de arta picturii adevărate, care încântă sufletele, inimile şi privirile.
Curatorul expoziţiei, Cornelia Tersanszki, a făcut o pertinentă prezentare a oaspetelui din Madrid, inclusiv palmaresul bogat al premiilor şi participărilor lui Eduardo Diez la manifestări şi expoziţii naţionale şi internaţionale de mare anvergură, iar proprietara frumoasei galerii, Lucia Cudrec, şi-a exprimat gândurile şi s-a bucurat de prezenţa unui spaniol la Bistriţa, un pictor de o valoare deosebită, care onorează galeria şi publicul bistriţean.
Despre valoarea artistică a lucrărilor maestrului în pictură Eduardo Diez, puterea de creaţie, compoziţia şi coloritul profesionist, tehnica şi cromatica deosebite, a vorbit, cu argumente şi exemplificări, motivaţii şi aprecieri deosebite, făcând o pertinentă prezentare de specialitate, prof. dr. Cornel Gaiu, istoric de artă, care a scos în evidenţă sensibilitatea, particularitatea privind peisajele marine de la Marea Mediterană, un loc şi o oază de inspiraţie pentru Eduardo Diez, lucrările fiind de o valenţă, sugestie şi compoziţie aparte.
În finalul frumosului vernisaj, oaspetele din Madrid, pictorul profesionist Eduardo Diez, a mulţumit gazdelor pentru ospitalitate şi invitaţie, afirmând că Bistriţa este un oraş frumos, galeria de artă este una valoroasă şi Bistriţa are o viaţă culturală densă şi bogată, el fiind un exemplu pentru pictorii din zonă.
Am remarcat prezenţa pictorului Marcel Lupşe, membru UAP, care a vizionat, cu interes, lucrările plastice ale pictorului spaniol.
Atmosfera caldă şi deosebită a fost întregită de un microrecital la chitară clasică susţinut de talentatul elev Alexandru Grecu.
O zi de înaltă sensibilitate şi frumuseţe spirituală, vizuală, plastică, un duo valoros: Madrid – Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5