Unde este cuvântul dat, angajamentul şi înţelegerea făcută?!

„Să-l dăm noi jos, că el nu cedează”

- Susţine Vasile Gotea, consilier local la Şieuţ

Dl. Vasile Gotea din Şieuţ, 128, care este consilier local la Primăria Şieuţ din partea PNŢCD, ne-a relatat, cu amărăciune şi tristeţe în suflet, şi ne-a rugat să consemnăm situaţia ingrată în care se află, punându-ne la dispoziţie materialele justificative în xerocopie, insistând să consemnăm următoarele:

„În urma alegerilor locale din iunie 2008, a obţinut peste 100 de voturi, iar dl. Ionel Oltean numai 60, reprezentând PUR.

Între cei doi s-a stabilit o înţelegere, cu martori, să împartă mandatul de viceprimar la împlinirea a 2 ani de mandat de către Ionel Oltean, cu domiciliul în Sebiş, în urma consultărilor, pe cale amiabilă, la care Ionel Oltean a fost de acord şi a ocupat funcţia de viceprimar, cu angajamentul că va ceda funcţia, conform înţelegerii, la împlinirea a 2 ani de mandat.

În urmă cu două săptămâni au avut loc discuţii între cei doi, la birou, pentru respectarea înţelegerii, dar actualul viceprimar Ionel Oltean a refuzat, afirmând că „Să-l dăm noi jos, că el nu cedează” şi nu îşi mai menţine poziţia, conform înţelegerii făcute faţă de 5 martori.

În asemenea situaţie impardonabilă şi fără să-şi menţină cuvântul dat, care la români este sfânt şi scump, cei 5 consilieri din Şieuţ, Vasile Gotea, Ioan Neagoş, Partene Olar, Dumitru Danea şi Petrică Andrecuţ au promovat un „Proiect de hotărâre privind revocarea din funcţie a viceprimarului”, care s-a dezbătut în şedinţa Consiliului Local în data de 29.04.2010 li vom afla răspunsul consilierilor.

Din cei 11 consilieri este posibil ca actualul viceprimar să influenţeze câţiva pentru a nu ajunge viceprimar Vasile Gotea, conform cuvântului dat.

„Mizez pe bunul simţ al viceprimarului”, afirmă Vasile Gotea, iar dacă nu vrea să cedeze vom depune, din nou, un „Proiect de hotărâre pentru revocarea viceprimarului”, iar dacă era el primul, Vasile Gotea, el ceda, cu plăcere, funcţia la împlinirea a 2 ani de mandat”!

„Există motive multe şi verificabile” pentru a-l schimba pe actualul viceprimar şi am să spun câteva: „nu a venit cu propuneri concrete, nu a dovedit iniţiativă, este influenţabil, nu informează C.L. cum şi-a îndeplinit sarcinile etc.”, susţine Vasile Gotea.

Ne întrebăm şi întrebăm şi noi, doar nu dăm cu parul şi nici nu jignim pe nimeni: Care este un adevărat om – cel care-şi respectă cuvântul dat, este vertical şi recunoaşte toate înţelegerile făcute sau cel ce este meschin, laş, avid după putere, funcţie etc.?

Sperăm că apele se vor limpezi, dreptatea va învinge şi nu trebuie să uităm – cuvântul dat devine lege. În rest, să auzim numai de bine.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5