Unde sunt Podirei, Crainimăt şi Viişoara pe DN 17?

Reparat aşa şi aşa cu destule peripeţii în ultimii trei ani, Drumul Naţional 17, tronsonul Bistriţa-Vatra Dornei, continuă să fie o sursă permanentă de nedumeriri pentru conducătorii auto. Ieşind din Bistriţa spre direcţia Beclean, cine nu cunoaşte localităţile se poate întreba încontinuu cam pe unde sunt Viişoara, Crainimăt şi Podirei, deoarece tăbliţele de intrare în localitate fie lipsesc, fie sunt subiect de glumă al unor şmecheri necunoscuţi. La Podirei, tabla indicatoare este amplasată foarte aproape de nivelul suprafeţei de rulare, fiind de multe ori strâmbată de anonimi, cărora nicio autotitate competentă nu le dă de urmă. Nici în sensul invers lucrurile nu stau mai bine: ramurile unui copac o acoperă aproape în întregime. Vinerea trecută înscrisul metalic cu „Podirei” a dispărut pe sensul de mers către Beclean, reapărând ca prin farmec sâmbătă seara. Ieşind din Şieu-Măgheruş spre Bistriţa, niciun şofer nu poate spune când a intrat în Crainimăt fiindcă nu are niciun indicator de intrare în localitate, însă află liniştit când iese, indicatorul aferent fiind la locul său. Nici în Viişoara nu se ştie când se intră, ci doar când se iese, însă toate aceste inconveniente de marcare şi semnalizare nu împiedică poliţiştii rutieri să stea cu radarele pornite în zonă. Cum limita de viteză pe drumurile naţionale europene (E576) este de 100 km/h, excepţie făcând localităţile unde, în lipsa altor reglementări, este de 50 km/h, cărei reguli i se supun participanţii la trafic dacă administratorul drumului nu se îngrijeşte de semnalizarea localităţilor?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5